Cred că domnii și doamnele care conduc România de la București nu au realizat încă faptul că România traversează o criză energetică fără precedent. Altfel nu îmi explic de ce guvernul nu este deja la Târgu Jiu, la Rovinari sau la Motru, încercând să găsească soluții.

Directorul termocentralei de la Rovinari a anunțat că miercuri noaptea și joi va închide trei grupuri energetice, pentru că nu mai e gram de cărbune. Asta deși minerii din zonă au intrat în grevă abia luni. La termocentralele din Turceni, Craiova și Ișalnița ar mai fi cărbune pentru câteva zile, nu multe.

Complexul Energetic Oltenia ar trebui să intre în sistem în aceste zile cu circa 2.000 MWh. Dacă nu o va face, România nu are capacități pentru a înlocui această cantitate. Capacitatea de import este și ea limitată. Pe cale de consecință, marii consumatori de energie vor trebui să ia o pauză și să își trimită salariații acasă. Dacă, Doamne ferește, mai apare o avarie la Cernavodă sau la Porțile de Fier, rămânem în beznă de tot.

Situația creată de greva din minerit poate deveni atât de gravă în următoarele zile, dacă minerii nu se întorc la lucru, încât poate crea o criză care să ducă inclusiv la demiterea guvernului. Și totuși, domnii și doamnele de la București nu reacționează. Este o problemă de siguranță națională, dar CSAT este ocupat cu tot felul de avioane și corvete.

Dăncilă a cerut Ministerului Energiei să trimită un negociator la CE Oltenia. Să facă ce? Să stea de vorbă cu opt mii de oameni? Ei, acolo, nici măcar nu s-au prins că mișcarea minerilor nu are lideri. Minerii nu ascultă nici de liderii sindicali, nici de directori. Și nici nu au ce să asculte, câtă vreme li se aruncă de către șefi amenințări cu: te bag în pușcărie, o să plătească tot neamul tău pagubele din aceste zile etc. Cam cu aceste cuvinte încearcă unii șefi să trimită minerii la excavatoare, ca pe niște sclavi.

Oamenilor care protestează în carierele miniere le este frică. Frică pentru ziua de mâine, frică de procesele cu care sunt amenințați, teamă că vor fi puși la plată. Și totuși, frica asta îi ține uniți și nu cedează. Directorii nu-i pot înțelege și spun asta. Liderii federațiilor sindicale stau pitiți, doar liderii din linia a doua mai vorbesc în numele lor. Teama că își vor pierde locurile de muncă nu există la protestatari. “Dacă ne dau afară, poate ne fac un bine”, a spus un salariat. De ce? Pentru că se lucrează sub normativ, fiind un deficit de patru mii de locuri de muncă într-o companie cu 13.000 de angajați. În producție, doi oameni muncesc pentru trei. Accidentele de muncă sunt tot mai multe, pentru că se fac tot felul de improvizații pentru a merge utilajele. Mai spun minerii că, atunci când se împart clasele de salarizare, nu contează cât ești de bun, ci cu ce lider sindical, director sau politician ești rudă.