Daniel Unguru a reziliat contractul cu Pandurii
Atacantul Daniel Unguru, care a revenit anul trecut la Pandurii Târgu Jiu, a ales să rezilieze contractul cu echipa gorjeană la finalul săptămânii trecute. Acesta va semna cu unul dintre liderii din Liga 3, Unirea Slobozia, şi va lupta pentru promovare în Liga 2.
Problemele financiare ale echipei Pandurii fac ca jucătorii să nu reziste mai mult de şase luni la Târgu Jiu. Majoritatea celor care au evoluat în ultimii trei ani la Târgu Jiu au plecat după şase luni sau un an, chiar dacă mai aveau contract cu echipa gorjeană. Nu toţi cei care pleacă însă fac un pas înainte în carieră, pentru că sunt jucătorii aleg să evolueze chiar şi în Liga 3, acolo unde au şansa de a fi plătiţi.
Atacantul Daniel Unguru este ultimul jucător care şi-a reziliat contractul cu Pandurii şi va semna cu liderul din Seria a 2-a a Ligii 3, Unirea Slobozia. Originar chiar din Târgu Jiu, Unguru revenise în vară la echipa din oraşul natal, după ce îşi încheiase contractul cu CSO Filiaşi. Pentru Pandurii, atacantul de 26 de ani a jucat în acest sezon în 10 meciuri, din care doar în două a fost titular, iar în cele 253 de minute jucate, acesta n-a reuşit să marcheze nici un gol.
Daniel Unguru s-a înţeles deja cu liderul din Seria a 2-a a Ligii 3, Unirea Slobozia, iar la finalul săptămânii trecute a plecat la echipa din Ialomiţa.
Trupa antrenată de Enache Costea a încheiat turul pe primul loc, la un punct este CS Afumaţi şi trei de Mostiştea Ulmu.
Daniel Unguru a mai jucat, în carieră, la Pandurii Târgu Jiu II, Minerul Motru, Dinamo II, Naţional Sebiş şi FC Cisnădie.