Guvernul Dacian Cioloş are printre priorităţi elaborarea unei strategii energetice naţionale, în baza căreia companiile energetice să îşi poată face la rândul lor strategii. Din Gorj au plecat de-a lungul vremii propuneri de strategii energetice, de care guvernanţii au promis că vor ţine cont, dar nu au dus lucrurile la bun sfârşit. Una dintre acestea a fost elaborată de Federaţia Naţională Mine Energie.

„Politica energetică la nivelul U.E.” este titlul documentului elaborat în 2012 de FNME, sub motto-ul „Nu cea mai puternică dintre specii supravieţuieşte, nici cea mai inteligentă, ci cea care se adaptează cel mai bine la schimbare” (Teoria evoluţionistă).

Documentul porneşte de la politica energetică a Uniunii Europene şi vorbea încă de pe atunci de faptul că „sectorul energetic pe combustibili fosili generează 80% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE, fiind principala cauză a schimbărilor climatice şi, în mare măsură, a poluării atmosferice. Uniunea Europeană s-a angajat să găsească soluţii prin reducerea volumului global al emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi pe plan mondial până la un nivel care ar limita creşterea globală a temperaturii la două grade Celsius faţă de nivelurile preindustriale. Cu toate acestea, continuarea politicilor actuale în materie de energie şi de transport ar duce la creşterea cu 5% a emisiilor de CO2 la nivelul UE până în 2030, iar emisiile globale ar creşte cu 55%. În prezent, politicile UE privind energia nu sunt viabile la nivel mondial, nu s-a căzut de acord privind strategia de urmat. România, până în prezent, nu a avut politici şi poziţii coerente la nivel naţional şi european, participând ca un spectator pasiv astfel încât angajamentele României, ca stat membru, au devenit foarte costisitoare şi chiar imposibil de suportat. Celelalte state membre şi-au definitivat strategia, au făcut investiţiile necesare în centralele pe cărbune, prin construcţia de grupuri energetice noi şi gruparea producătorilor în entităţi economice cu mixuri de producere a energiei (apă, gaze, cărbune hidro, eoliene), adaptându-şi funcţionarea la cerinţele de mediu şi competitive”.

Din păcate, susţinerile FNME din 2012 sunt valabile şi la finalul lui 2015, iar România nu a făcut între timp niciun pas menţionat în această strategie.

Riscul dependenţei de importul de energie

Documentul FNME prezintă în continuare riscul valabil atât pentru UE, cât şi pentru România, de a creşte dependenţa de importul de energie, dacă nu fac investiţii pentru o mai bună eficienţă energetică, estimate în 2012 la 900 de miliarde de euro pentru următorii 25 de ani. FNME avertiza în document şi asupra faptului că Uniunea este tot mai expusă la instabilitatea şi creşterea preţurilor de pe pieţele internaţionale de energie.

Oricât de surprinşi s-au arătat în 2015 politicienii şi conducerea CE Oltenia de măsurile luate cu câteva săptămâni în urmă la Paris, acestea erau cunoscute şi prezentate în documentul FNME din 2012, unde scria că reducerea emisiilor este „un obiectiv strategic la baza politicii energetice a Europei”. Iată un pasaj relevant: „Un obiectiv pentru UE – în cadrul negocierilor internaţionale, ţările dezvoltate să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 30% până în 2020, în comparaţie cu 1990. În plus, în 2050, volumul global de emisii GES trebuie redus până la 50% faţă de 1990, ceea ce presupune reduceri de 60-80% în ţările industrializate până în 2050. (...) Aceste elemente constituie partea centrală a Comunicării Comisiei „Limitarea schimbărilor climatice la 2 grade Celsius, Opţiunile politice la nivel european şi mondial pentru 2020 şi perioada următoare”.

Următorul capitol din strategia FNME, al treilea, este „Planul de acţiune”. „Nu există un element unic în cadrul politicii care să furnizeze toate răspunsurile – acestea trebuie luate în considerare ca un ansamblu. Politica energetică trebuie abordată prin prisma mai multor domenii politice diferite. De exemplu, dimensiunea socială a politicii energeticii a Europei trebuie avută în vedere în toate etapele de elaborare şi punere în aplicare a măsurilor individuale, aşa cum se menţionează anterior”, arată strategia FNME din 2012.

Cărbunele rămâne elementul cheie al securităţii energetice

Cu privire la piaţa internă de energie, strategia se bazează pe trei elemente de bază: competitivitate, durabilitate şi securitatea aprovizionării.

Fiind vorba de o federaţie sindicală formată în mare parte din salariaţi din sectorul termoenergetic, FNME dedica un capitol „Rolului combustibililor fosili în alimentarea cu energie şi provocarea de a păstra cărbunele în amestecul energetic”.

„Cărbunele este şi va rămâne un element-cheie prin contribuţia sa la securitatea aprovizionării cu energie a UE. Cărbunele reprezintă de departe combustibilul fosil cu cele mai mari  şi mai larg repartizate zăcăminte la nivel mondial, despre care se estimează că vor mai putea funcţiona timp de 130 de ani în cazul lignitului şi 200 de ani în ceea ce priveşte antracitul. Chiar şi în cadrul unor strategii de creştere a eficienţei energetice şi de folosire a resurselor reînnoibile, cărbunele ca rămâne probabil o opţiune importantă în deceniile următoare pentru acoperirea parţială a nevoilor esenţiale de electricitate, care încă nu pot fi satisfăcute cu ajutorul energiilor neînnoibil. Cu toate acestea, cărbunele nu îşi poate menţine contribuţia valoroasă la securitatea ofertei energetice a economiei UE şi a celei mondiale decât prin intermediul tehnologiilor care permit o reducere drastică a coeficientului de carbon al combustiei sale”, arată documentul elaborat de Colegiul Director al FNME, condus la acea vreme de Marin Condescu.

Strategie energetică predictibilă pe 30 de ani

Pornind de la considerentele de mai sus, dar şi de altele pe care nu le prezentăm din lipsă de spaţiu, FNME ajungea în 2012 la concluzia că „România trebuie să îşi definească şi să adopte o strategie energetică cu aplicare imediată şi predictibilă pe următorii 30 de ani, care, indiferent de alternanţa la guvernare, să se implementeze pentru: siguranţa sistemului energetic naţional al României, folosirea eficientă a resurselor primare şi energetice proprii, acoperirea unei cât mai mari părţi din necesarul de energie al ţării şi pătrunderea pe piaţa externă.

Toate acestea ar fi fost posibile prin:

-reducerea costului de producere a cărbunelui prin urmărirea acestuia la nivelul fiecărei cariere, ţinând cont că preţul cărbunelui în condiţiile date este stabilit ca element dintr-o tranzacţie internă a societăţii;

-implementarea unui contract colectiv de muncă unitar;

-Promovarea folosirii în interiorul societăţii a tehnologiei de exploatare a cărbunelui şi arderea acestuia în termocentrale folosită la nivel european;

respectarea cerinţelor de mediu din domeniul producerii energiei pe cărbune şi de exploatare a cărbunelui (opinia publică trebuie să fie conştientă de faptul că întreaga societate este responsabilă de protejarea mediului, nu numai întreprinderile miniere şi societăţile comerciale de producere a energiei electrice);

asigurarea unui preţ competitiv pentru energia electrică produsă.

Pentru a realiza toate acestea, FNME a concluzionat că societăţile din minerit şi energie trebuie să fie garantul asigurării surselor financiare necesare funcţionării, dezvoltării, inovării mediului; să dezvolte parteneriate cu autorităţile locale; să-şi asume angajamente ferme în ceea ce priveşte responsabilitatea socială, conform viziunii UE; să participe activ la acţiunile economice, culturale şi sportive în zonele în care îşi au puncte de lucru.

Problemele din 2012, valabile şi astăzi

Strategia elaborată de FNME puncta în 2012 câteva dintre problemele producătorilor de energie, care sunt valabile şi astăzi. Este vorba de întârzieri în punerea în practică a măsurilor necesare, de lipsa surselor de finanţare pentru programele de mediu, de managementul defectuos al fiecărui producător. „Aceste aspecte, dacă nu se soluţionează în timp util, vor afecta securitatea energetică a ţării. Securitatea energetică a ţărilor membre UE este una din cerinţele şi conceptele stabilite la nivelul acesteia. Pentru România, securitatea energetică reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român şi un obiectiv fundamental al guvernării. Ea are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale. (...) Strategia energetică a României trebuie să menţină în prim plan producţia de energie pe bază de cărbune în condiţiile în care aceste resurse sunt suficiente pentru cel puţin un secol, iar cele de gaze şi ţiţei s-au putea epuiza în maximum 20 de ani”.

Până în prezent, România nu a avut politici şi poziţii coerente la nivelul UE, participând ca spectator pasiv astfel încât angajamentele României ca stat membru au devenit foarte costisitoare şi chiar imposibil de suportat, astfel:

-realizarea programului de asigurare a nivelului de energie regenerabilă va mări până în 2017 preţul la energie electrică cu circa 30%;

-reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a modului de alocare a cotelor de certificate pentru emisii pentru termocentrale necesită investiţii uriaşe pentru modernizarea grupurilor existente sau realizarea de noi grupuri care să corespundă standardelor de mediu. Pe lângă lipsa surselor de finanţare necesare implementării acestei măsuri, costurile care vor rezulta vor face ca producţia în termocentrale să fie mai puţin competitivă.

Strategia, în anul înfiinţării CE Oltenia

Strategia prezentată în 2012 de FNME arăta că, odată înfiinţat CE Oltenia, nu s-au sfârşit provocările pentru noua entitate şi responsabilitatea economică şi socială a devenit o problemă de siguranţă naţională. Iată ce spunea Marin Condescu la prezentarea strategiei:  „Am fost pionieri în ceea ce priveşte responsabilitatea socială, corporatistă pentru activitatea economică din zonele miniere şi pentru siguranţa energetică a României. (...) Împreună cu conducerea administrativă a companiilor şi societăţilor din minerit şi energie, printr-un parteneriat de cogestiune a activităţii, trebuie s ducem o politică economică şi socială care cu adevărat să îmbunătăţească viaţa oamenilor din regiune, nu să îi dezbine. (...) Sindicatele din FNME au următorul mesaj către guvernanţi şi oamenii politici: Treziţi-vă! Fiţi atenţi! Lumea în care trăiţi s-a schimbat într-un mod fundamental şi mai mult decât vă puteţi da seama. Nu este ceea ce credeţi voi că este sectorul minier şi energetic. Trebuie să vă adaptaţi deoarece sănătatea economică, socială, siguranţa şi viitorul ţării depinde de acest lucru. (...) Situaţia de pe piaţa de energie este una foarte dură şi trebuie să se înţeleagă că un competitor, indiferent de natura capitalului, trebuie să joace duce aceleaşi reguli şi nu sufocat administrativ şi birocratic. Cel mai groaznic lucru care se poate întâmpla în interiorul CEO este ca dimensiunea entităţii economice să nu mai creeze competiţie, inovare şi compensare pe măsură. Entităţile care au constituit CEO merită felicitări pentru rezultatele de până acum. De la o subvenţie care era de peste un miliard de dolari au reuşit să ducă la bugetul statului peste zece miliarde de euro. Toate aceste competiţii au avut loc în campionatul naţional. De acum înainte CEO trebuie să participe la Olimpiadă, în postura celor mai buni din lume zi de zi, de acum înainte pentru totdeauna”.

Oamenii fac ce trebuie, după ce epuizează celelalte opţiuni

Liderul sindical îl cita atunci pe Churchill, care spunea că „Întotdeauna oamenii fac ce trebuie, însă după ce au epuizat celelalte opţiuni”. „Adaptarea este cheia supravieţuirii, iar oamenii şi companiile care se adaptează cel mai bine supravieţuiesc. Cel mai mare pericol care pândeşte CEO este să fie concentrat numai spre interior şi asupra politicii din interiorul companiei, decât asupra a ceea ce fac concurenţii în exterior”, avertiza liderul sindical.

Potrivit acestuia, provocările la care trebuie să răspundă CEO sunt.:

-         de a face faţă într-o economie liberă având acţionar statul;

-         identificarea şi asigurarea resurselor financiare pentru diminuarea decalajului tehnic, tehnologic şi al resurselor umane faţă de competitori;

-         funcţionarea într-o competiţie în care consumul energetic se află în creştere, iar mediul înconjurător este tot mai ameninţat, iar combustibilii solizi şi energia necesară sunt consideraţi ameninţarea cea mai gravă;

„Ce au în comun toate aceste provocări este faptul că necesită o reacţie colectivă naţională”, mai spunea liderul FNME, acum preşedinte de onoare al Federaţiei.