Cum sunt obligați localnicii din Rovinari să-și îngrijească clădirile și terenurile
Autoritățile locale din Rovinari au găsit metoda de a pune cetățenii să-și muncească terenurile, dar și să-și întrețină clădirile. Soluția găsită a fost majorarea impozitelor cu până la 500%. Nu doar cetățenii sunt buni de plată, ci și agenții economici, inclusiv Complexul Energetic Oltenia.
Autoritățile locale din Rovinari au înștiințat în scris toți cetățenii, dar și agenții economici, că vor fi majorate impozitele pentru terenurile nelucrate doi ani consecutiv, dar și pentru clădirile neîngrijite, cu până la 500%.
Au fost trimise somații la 17 proprietari de clădiri și la trei agenți economici, unul cu mai multe puncte de lucru, dar și la 80 de proprietari de terenuri atât intravilane, cât și extravilane.
Ca să nu scoată din buzunar bani mai mulți pentru plata impozitelor anuale, cetățenii care dețin clădiri neîngrijite au fost obligați să demareze lucrări de consolidare, restaurare, reparații curente și de întreținere a clădirilor aflate în paragină, dar și să muncească terenurile.
”La toți cetățenii și agenții economici aflați în această situație, inclusiv la Complexul Energetic Oltenia, am trimis hârtii scrise prin care îi înștiințăm că, dacă nu au grijă de clădiri și de terenuri, vor plăti impozite mărite cu până la 500%. Vreau să vă spun că în procent de 80% au fost remediate aceste probleme. Ar mai fi 20% de făcut, aici fiind vorba de agenții economici și CEO. Interesul nostru este să nu mai avem clădiri în paragină sau neîngrijite și nici terenuri pline de mărăcini”, a declarat Robert Filip, primarul din Rovinari.