Cum sunt aleşi angajaţii care rămân în sucursalele CEO

Cu subiectivism, crede liderul sindical Ion Ruşeţ. Astăzi, 11 noiembrie, este ziua în care directorii de la sucursale trebuie să trimită la sediul central listele cu persoanele pe care le păstrează. Practic, admite liderul Ion Ruşeţ, cel mai probabil, principalul criteriu va fi prietenia dintre persoane. Liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Ion Ruşeţ, mai spune că miercuri, 13 noiembrie, are loc Comisia Paritară iar acest subiect va fi abordat cu siguranţă. La şedinţă ar putea participa şi directorul general Laurenţiu Ciurel.

Prim-vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ, a declarat că miercuri va avea o discuţie serioasă cu directorul general Laurenţiu Ciurel, privind ultima formă de reorganizare. Întrebările fără răspuns sunt multe. „Cine rămâne, cum se distribuie personalul în aparatul central. Nu putem să asistăm la un subiectivism exces. Cerem să nu fie extrem de subiectivi. Modul cum sunt selecţionaţi salariaţii din personalul tehnic care rămân în cadrul unităţilor şi cum sunt selecţionaţi cei care ajung la aparatul central“, spune Ruşeţ care menţionează că ar fi bine să existe probe de evaluare a angajaţilor, un interviu şi chiar o probă scrisă. Mai mult, până la această dată nu există o decizie a Directoratului privind această reorganizare. Ar exista totuşi un număr de personal stabilit pe fiecare departament. „Există o hotărâre a directoratului, de principiu, în care avem un normativ, cât trebuie să existe la un birou, la o unitate, la o sucursală. 1 plus 9, la sucursală, 1 plus 4, la carieră“.

Săptămâna trecută, conducerea CEO a anunţat şefii din sucursale că sunt desfiinţate direcţiile economice, achiziţii şi investiţii. În sucursale rămân câteva persoane, iar restul în aparatul central al CEO. Cel puţin 500 de persoane, fie  vor lucra în sediul CEO de la Târgu Jiu, fie vor fi trimise în producţie, Mai este încă o variantă. „S-ar putea să asistăm la situaţia unor colegi, care în procesul de redistribuire să nu accepte postul şi atunci rămâne deschisă calea desfacerii contractului de muncă“, spune Ion Ruşeţ.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: