Cum a demonstrat Pandurii că merită să joace în Liga 2

Pandurii Târgu Jiu va evolua în Liga 2 şi în noul sezon, după ce luni a reuşit să convingă membrii Comisiei de recurs a FRF că îndeplineşte condiţiile de participare. Directorul sportiv Camilian Floroiu a explicat cum a reuşit clubul gorjean să obţină în final certificarea pentru a evolua în eşalonul secund.

Pandurii Târgu Jiu a reuşit să convingă membrii Comisiei de Recurs a Federației Române de Fotbal că poate primi certificarea pentru Liga 2.

Directorul sportiv al pandurilor, Camilian Floroiu, a declarat că problemele cu certificarea s-au rezolvat până la şedinţa comisiei, depunându-se noi documente care demonstrau că Pandurii poate obţine certificarea pentru eşalonul doi.

„Planul de reorganizare, aşa cum am susţinut noi, nu era expirat şi a fost aprobat de creditori, lucru care a dus la anularea deciziei directorului de licenţiere şi menţinerea echipei Pandurii în Liga 2. Aşa că vom participa şi anul acesta în Liga 2 aşa cum am făcut-o în fiecare an”, a explicat Floroiu la Accent Tv, făcând din nou un apel la membrii fondatori și la oamenii care pot ajuta echipa să se alăture pandurilor pentru a putea face un pas către Liga 1: „Sperăm, pentru că am muncit atât de mult, să reprezentăm Gorjul cu cinste şi sperăm ca şi cei care sunt abilitaţi şi fac parte din acţionariatul clubului să se îndrepte către echipă şi să îşi reconsidere poziţia faţă de Pandurii Târgu Jiu. E momentul să înţeleagă cu toţii că o anumită parte a acestui fenomen sportiv a făcut tot ce este omeneşte posibil pentru a păstra Pandurii acolo unde este şi poate pentru a face astfel un pas către Liga 1”.

Pandurii Târgu Jiu joacă în Liga 2 din 2017, atunci când a retrogradat din primul eşalon, de atunci nefiind susţinută de nici unul dintre membri asociaţi ai clubului.

Conducerea clubului a explicat că echipa a supravieţuit din împrumuturi în speranţa că procesul cu membrii asociaţi se va finaliza şi clubul va intra în posesia banilor ce i se cuvin.

Vizualizări: 1,065

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: