Cum a arătat primul week-end pe Transalpina
Redeschiderea Transalpinei a fost un prilej pentru gorjeni și nu numai să facă o primă plimbare departe de aglomerație, în vârful muntelui. Peisajele sunt spectaculoase, iar distanța socială nu este deloc o problemă. Cabanierii din Rânca așteaptă acum să fie redeschise și restaurantele și au început să-și ia măsuri de protecție împotriva îmbolnăvirilor.
Cu mașina, bicicleta ori pe motoare, sute de iubitori ai muntelui au pornit pe Transalpina în primul weekend când a fost deschisă circulația pe cel mai înalt drum din România. Pentru toți, evadarea a fost una pe care o așteptau de cel puțin două luni. „Este foarte frumos. Nu ne așteptam să mai găsim zăpadă la această dată. Am făcut foarte multe poze, ne-am bucurat de natură după atâta timp de stat în casă”, ne-a spus o tânără. „Noi suntem din Voineasa. Știm traseul foarte bine. Ne era dor de o plimbare și am vrut să fim primii care vin pe Transalpina și în acest an. Este foarte spectaculos drumul, peisajul este de vis. Chiar ai impresia că atingi norii aici. Cred că avem timp acum să descoperim toate locurile frumoase de la noi mai ales că la munte e ușor să respectăm distanța pentru că suntem singuri, departe de nebunia din orașe”, a spus un alt tânăr.
Cabanierii se bucură și ei de această gură de oxigen odată cu redeschiderea Transalpinei și așteaptă să poată să deschidă și ușile restaurantelor. Au început deja să facă modificări în săli astfel încât să fie respectată distanța socială și să nu fie niciun risc de îmbolnăvire. “Nu numai noi, cei din Rânca ne bucurăm de Transalpina, ci și toți cei care sunt amplasați de-a lungul Transalpinei. Turiștii sunt primii care se vor bucura de libertatea muntelui și frumusețea lui după două luni de stat în case. Mai ales că, pe munte, în aer liber, ești cu adevărat liber. Nu îți trebuie mască și mănuși. Dar dacă ești în restaurant, te supui regulilor. Noi deja am început să le respectăm. Amenajăm mese de trei persoane, cu distanță între ele. Ne pregătim pentru turiști. Avem și materialele sanitare, dezinfectanți, măști, luăm temperatura și noi la intrarea în hotel”, a spus Constantin Pănescu, liderul cabanierilor din Rânca.
Transalpina poate fi tranzitată cu restricții însă. Viteza maximă admisă este de 30 de km/oră, traficul este permis doar pe timpul zilei și masa maximă autorizată este de 7,5 tone. Șoseaua este cea mai înaltă din România, atingând 2.145 de metri altitudine în Pasul Urdele.