Cu bebelușul la Parlament
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul neo-zeelandez, Trevor Mallard, şi-a demonstrat din nou priceperea în creşterea copiilor, ţinând în braţe şi dându-i să mănânce unui bebeluş de numai şase săptămâni, în timpul dezbaterii de miercuri, informează dpa.
În timp ce politicienii dezbăteau preţurile la combustibil şi strategii de apărare, Mallard l-a legănat în fotoliul de preşedinte al camerei inferioare pe fiul lui Tamati Coffey, politician din cadrul Partidului Laburist, şi al soţului acestuia, Tim Smith, fiu născut de o mamă-surogat în iulie.
"În mod normal, fotoliul preşedintelui este folosit doar de preşedinţii de şedinţă, însă astăzi un VIP a stat pe el împreună cu mine", a scris Mallard mai târziu într-o postare pe contul său de Twitter, însoţită de o fotografie.