CSM Târgu Jiu plătește 21 de oameni
Clubul Pimăriei Târgu Jiu a crescut ca în poveşti în cei doi ani de existenţă şi a ajuns la 21 de lucrători salariaţi. Şeful CSM-ului spune că nu toţi cei care lucrează la club sunt angajaţi şi a precizat că doar şase dintre ei au contract de muncă, iar alţii 15 au contracte de activitate sportivă, adică au contract cu clubul cu un alt regim juridic, dar tot salariaţi ai CSM sunt.
Şeful clubului primăriei, Robert Bălăeț, a dorit să facă precizări într-o conferință de presă, după ce i se ceruse acest lucru de către reprezentanţii opoziţiei, cei de la USR, reprezentanţii PSD "adoptându-l" între timp, după ce, la câştigarea concursului de director, s-au ţinut de petiţii şi procese să arate că nu ar fi legală numirea sa.
Reprezentanții USR Târgu Jiu nu au contestat numirea, ci au cerut săptămâna trecută să afle numărul salariaţilor şi criteriile de angajare ale acestora, dar nu au primit răspunsul exact la cerea lor.
Bălăeţ s-a cramponat de un termen, cel de contract de activitate sportivă.
La iniţiativa celor din fotbalul românesc, acest contract a fost introdus în 2018 pentru a ajuta cluburile să „fenteze puţin statul”, adică să dea impozite mai mici la sume foarte mari. Mai pe înţelesul tuturor, un angajat cu un contract de activitate sportivă, antrenor sau ce profesie are el, ia mai mulţi bani decât un angajat cu contract de muncă, la acelaşi salariu, pentru că plăteşte mai puţin impozit la stat, dar trebuie să plătească singur asigurări de sănătate, eventual vechime în muncă, dacă doreşte.
Pe scurt, şeful CSM a afirmat de fapt acelaşi lucru ca şi USR-iştii care l-au acuzat că are mulţi salariaţi, numai că aceştia i-au numit angajaţi, iar Bălăeţ s-a cramponat de prevederea din Legea Sportului care numeşte contractul cu antrenorii ca fiind contract de activitate sportivă, deşi, în principiu, e tot un contract cu clubul. Pe acest principiu, sunt cluburi în România care au doar angajaţi cu contracte sportive, câteva zeci, şi nici unul cu contract de muncă, dar asta nu înseamnă că nu au nici un salariat.
Mai mult, Bălăeţ chiar se plânge că nu are angajaţi destui, explicând că, deși organigrama clubului cuprinde 17 posturi, doar 6 sunt ocupate, cu contract de muncă, pentru că cei 15 antrenori sunt angajați în baza unor contracte de activitate sportivă.
„Organigrama CSM este alcătuită din 17 posturi, două de conducere şi 15 de execuţie, dintre care sunt ocupate şase. Referitor la antrenorii grupelor şi echipelor de seniori există 15 antrenori angajaţi cu CAS, contract de activitate sportivă”, a spus Bălăeţ în conferinţă recunoscând de fapt că şi cei 15 antrenori sunt de fapt angajaţi, deci salariaţi plătiţi de club.
În total CSM a ajuns la 21 de salariaţi, dar nu se ştie încă şi câţi sportivi iau salarii de la club, pentru că acolo sunt salarii de 3-4 ori mai mari decât cele ale antrenorilor.
Între timp, a apărut pe site-ul CSM şi organigrama clubului care include cei 21 de salariaţi prezentaţi cu nume şi funcţie, dar nu include şi personalul auxiliar, pentru că echipa de handbal are un masor şi un kinetoterapeut, iar cea de baschet un preparator fizic şi un asistent medical, iar la meciuri mai activează şi un crainic, şi probabil mai sunt şi alte categorii de personal care sunt necesare la meciurile oficiale.
În concluzie numărul de lucrători este chiar ceva mai mare de 21 pentru că şi aceşti auxiliari sunt plătiţi, chiar dacă sunt plătiţi pe PFA sau contracte de activitate sportivă.
Reglementarea contractului de activitate sportivă prevede, conform ANAF, că: „Participanţii la activitatea sportivă: sportivi, antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi, cercetători, pot încheia cu structurile sportive, un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă, după caz. Veniturile realizate în baza contractelor de activitate sportivă încheiate potrivit Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fac parte din categoria veniturilor din activităţi independente”.
https://csmtargujiu.ro/organigrama/
https://csmtargujiu.ro/daniel-tudorache-noul-preparator-fizic-al-echipei-de-baschet-csm-targu-jiu/