CSA Steaua nu va putea promova în Liga 1. ”Legea Dîncu” a primit aviz negativ

CSA Steaua nu va putea promova la finalul acestui sezon bazându-se pe noua Lege a Sportului. În ciuda eforturilor disperate ale militarilor, „Legea Dîncu” a fost respinsă iar Steaua mai stă un an în Liga 2.

Proiectul de lege, propus de Vasile Dâncu, nu a trecut de Parlament a informat marți DigiSport. ”Știrea momentului! Aviz negativ în comisia parlamentară în care s-a luat în discuție proiectul de amendamente la Legea Sportului, acela despre care am tot vorbit zile la rând, după propunerea domnului Vasile Dîncu. Asta înseamnă că nici măcar nu se ajunge la discutarea ei. Dacă se dădea aviz favorabil, după aia, se discuta în plen”, a spus moderatorul emisiunii Digi Sport Special, Vali Moraru.

Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, încearcă să o ajute pe Steaua şi din postura de parlamentar.

După ce a făcut tot posibilul pe când se afla în Guvernul României să încerce modificarea Legii Sportului astfel încât Steaua să obţină dreptul de a promova, acum acesta alături de alţi colegi din PSD a venit cu o nouă propunere în acest sens.

Iar dorinţa iniţiatorilor proiectului legislativ a fost ca două articole din lege să sufere transformări în regim de urgenţă. Astfel încât roş-albaştrii să poată să obţină dreptul de a urca în prima divizie, interzis în prezent.

Echipa lui Opriţa nu poate ajunge în eşalonul de elită. Din cauza unor prevederi care nu permit participarea unor cluburi susţinute de insituţii de drept public. Steaua trebuie să îşi schimbe forma de organizare dacă vrea să depăşească acest impas.

Vizualizări: 523

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: