Criză de personal la o primărie din județ

O primărie din județul Gorj se confruntă cu o lipsă acută de personal. Vorbim de primăria din comuna Stănești, acolo unde ar mai fi nevoie de angajări. Primarul din localitate așteaptă se treacă pandemia de coronavirus pentru a putea organiza concursuri.

În acest moment primăria din Stănești are nevoie de un secretar, un asistent social, un specialist la registrul agricol, dar și o persoană care să se ocupe de centrul de informare turistică din comună. ”Vreau să vă spun că ne descurcăm destul de greu cu personalul pe care-l avem în prezent. Avem nevoie urgent de un secretar de primărie. Am scos de două ori acest post la concurs și nu s-a prezentat nimeni, avem nevoie de cineva la asistență socială, pentru că acolo era soția mea care a decedat, și de un specialist la registrul agricol. Toți salariații au în prezent și sarcini în plus. O să scoatem posturile la concurs după ce trece pandemia”, a precizat primarul din Stănești, Ștefan Blideanu.

Fostul primar din Stănești, Vasile Pîrvulescu, este angajat la centrul de informare turistică, însă are și alte sarcini în primărie. ”De centrul de informare turistică se ocupă domnul Vasile Pârvulescu, fostul primar care merge acolo ori de câte ori este solicitat de turiști. Mai era cineva acolo și însoțeau turiștii veniți din străinătate, pentru că știau zona bine. Domnul Pîrvulescu trece zilnic pe acolo, face ordine, dar nu stă efectiv în centrul de informare turistică pentru că are și alte sarcini în primărie. I-am dat și atribuțiile pe asistență socială de care se ocupa soția mea”, a mai spus primarul din Stănești.

Vizualizări: 2,548

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: