Crin Antonescu: Dian este comandantul armatelor liberale în Gorj
„Obiectivul PSD este ca PNL să facă un scor cât mai mic“, a declarat Crin Antonescu la Târgu Jiu, având mai multe atacuri la adresa lui Victor Ponta şi fostul partener PSD.
Antonescu a amintit că Florin Cârciumaru nu a acordat autorizaţie pentru organizarea mitingului PNL la Târgu Jiu şi i-a răspuns lui Victor Ponta, care a spus că în Gorj mai sunt zece liberali. „Eu mă aştept să fie vreo 11 oameni ca să-l poată contrazice pe domnul Ponta că am şi eu vreo 10 susţinători în Gorj. Dacă suntem 11 jucăm un fotbal vedem, facem ce vrem noi“, a spus Antonescu râzând. Liderul PNL a fost întrebat şi despre unele probleme care există între preşedintele Dian Popescu şi primari. „Oameni suntem, nemulţumiri avem. Acum suntem într-o bătălie, Dian Popescu este comandatul armatelor liberale din Gorj, este un comandat în care am deplină încredere, este un luptător, un om care a avut curajul să se bată cu PSD, ceea ce nu-i uşor. Şi funcţie de rezultate şi eu şi domnul Dian Popescu şi toţi liderii PNL ne vom evalua şi vom deconta la sfârşitul acestui alegeri. Până atunci eu i-am rugat să lupte pentru partid, să strângă rândurile“, a declarat Crin Antonescu.
„USL nu mai există”
Crin Antonescu a comentat şi ultimele întâmplări din organizaţia judeţeană. Primarul din Bîlteni Gheorghe Păsărin a participat la mitingul PSD de la Rovinari, iar înainte cu o săptămână, alţi primari au fost la şedinţa în care PSD a stabilit candidatul la Senat. „Nu e nimic nou în asta, că PSD constrânge, presează, ameninţă primari de alte culori politice şi-i împinge cu forţa, pe o scenă la o declaraţie, lucruri perfect nedemocratice cu orice partid s-ar jena. Ceea ce pot însă să vă asigur este că primarii puternici ai PNL sunt puternici tocmai pentru că nu au cedat şi nu vor ceda şi pe 26 mai vom număra bobocii în Gorj. Şi nu e deloc cel mai rău loc la PNL Gorjul şi veţi vedea“, a declarat Antonescu. Explicaţia lui Antonescu privind înţelegerile PNL-PSD din Consiliul Judeţean chiar şi după ruperea USL nu a fost clarificatoare. „USL nu mai există. În Consiliul Judeţean Gorj ca şi în alte consilii există o majoritate PSD-PNL. Faptul că aceste majorităţi s-au păstrat este o chestiune care ţine de rezultatul alegerilor locale, legitimă, care nu are legătură că PNL este în opoziţie“.