Creţan promite „un serial“ cu infracţiunile lui Condescu
Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM), a susţinut vineri o conferinţă de presă în care a lansat atacuri dure la adresa liderului Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu. Creţan a mai spus că va prezenta un „serial“ al corupţiilor făcute de Condescu.
„Vom prezenta un serial al corupţiilor din sistemul sindical al lui Marin Condescu începând din anul 92 şi până în prezent. Patrimoniul sindicatelor a fost înstrăinat şi au avut de câştigat liderii, în frunte cu Marin Condescu. Acesta s-a împroprietărit cu două apartamente în Bucureşti, pe strada Pandurii, de pe urma sindicatului. În 94, la iniţiativa lui Marin Condescu, apartamentele au fost trecute pe numele unor lideri care şi astăzi se află în sindicatul lui Condescu, ulterior fiind cumpărate la preţuri de nimic”, a declarat Constantin Creţan. Acesta a ţinut să precizeze că afacerea cu apartamentele sindicatului nu este singura murdară amintind şi de o serie de afaceri cu casele expropriate, afacerea „Butelii”, dar şi afacerea Săcelu. Liderul FNM a redactat deja o adresă către procurorul general al României, adresă în care îi solicită acestuia să-l informeze dacă Marin Condescu este sau nu urmărit penal sau trimis în judecată penală.
Liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, nu a putut fi contactat în ciuda nenumăratelor apeluri telefonice.