Creștere abruptă a cazurilor de Covid în Olanda

În urma unei creşteri abrupte a cazurilor de COVID-19 în Olanda, parlamentul acestei ţări îşi întrerupe vacanţa abia începută şi va fi chemat miercuri la o sesiune extraordinară, transmite sâmbătă agenţia DPA.

Ministrul olandez al sănătăţii, Hugo de Jonge, a prezentat cu puţin timp înaintea acestui anunţ noi date alarmante despre situaţia epidemiologică. Sâmbătă au fost raportate pentru ultimele 24 de ore 10.345 de noi cazuri de COVID-19, faţă de puţin sub 7.000 în ziua precedentă şi 1.100 sâmbăta trecută.

Acuzat de neglijenţă prin decizia de a elimina pe 26 iunie aproape toate restricţiile antiepidemice, guvernul condus de premierul Mark Rutte a revenit vineri parţial asupra acestei decizii şi a anunţat închiderea cluburilor şi discotecilor, iar restaurantele vor fi deschise numai până la ora 24:00. Festivalurile şi alte evenimente cu participare numeroasă sunt de asemenea din nou interzise.

''Trebuie să încetinim răspândirea rapidă a virusului'', a declarat Mark Rutte, al cărui guvern se teme nu doar de relansarea pandemiei, ci şi de riscul ca alte state să impună din acest motiv restricţii de călătorie pentru persoanele venite din Olanda.

Preocupante sunt în special focarele pornite din discoteci şi creşterea infectărilor cu varianta Delta a coronavirusului, factori care au contribuit la creşterea infectărilor.

Numai într-o discotecă din localitatea Enschede cel puţin 200 de persoane s-au infectat într-o singură noapte, iar la primul festival organizat după lockdown-ul din pandemie, pe 2 şi 3 iulie, cel puţin 12 participanţi au intrat deja infectaţi şi nu se ştie câte ale persoane au infectat la rândul lor dintre cele circa 10.000 care au trecut pe acolo în fiecare zi.

Vizualizări: 1,632

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: