Crește numărul gorjenilor care cer pașaport
Numărul gorjenilor care își fac pașaport este din ce în ce mai mare de la an la an. O arată datele Serviciului Județean de Pașapoarte Gorj. Doar în ultimele trei luni ale anului 2021, au fost aproximativ 3000 de cereri în acest sens, fiind vorba despre o crește cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului 2020.
”De la începutul lunii a 10-a și până la sfârșitul anului au fost circa 3000 de cereri pentru pașapoarte. Acestea au fost 2700 de pașapoarte electronice și 272 temporare. Creșterea față de anul trecut este cu aproximativ 30%, comparând aceleași perioade”, a spus prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu.
Nici începutul anului 2022 nu a fost unul mai liniștit. Prefectul mai spune faptul că, până pe data de 15 ianuarie, va fi un flux continuu.
”Până în jurul datei de 15 ianuarie 2022, va fi un flux mai mare de persoane cărora li se vor elibera pașaportul, urmând ca mai apoi să intrăm într-o perioadă mai liniștită din acest punct de vedere. Dacă facem un bilanț, pe tot anul 2021 s-au eliberat 16.727 de cereri de pașapoarte, iar comparativ cu anul 2020, a fost o creștere de circa 43%”, a mai spus prefectul de Gorj.
Cei mai mulți gorjeni pleacă la muncă în străinătate, perspectivele unui trai bun în Gorj fiind destul de reduse.