Vestea că procurorii vor relua în această primăvară ancheta în dosarul mineriadei din iunie 1990 l-a bucurat ieri cel mai mult pe Miron Cozma, cel care în 1990 era în Bucureşti în fruntea minerilor din Valea Jiului şi Gorj, zona Motru, pentru a face „ordine” în centrul capitalei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat ieri decizia procurorului general al României de redeschidere a dosarului respectiv, ceea ce înseamnă că de acum încolo foste personaje importante ale acelor vremuri vor trebui să treacă pe la Parchet pentru noi audieri. Printre cei vizaţi de ancheta respectivă ar putea fi şi Ion Iliescu, lucru pe care Cozma spune că şi-l doreşte din plin, liderul din 1990 al ortacilor declarându-se convins că pedeapsa pe care o merită fostul preşedinte este „condamnarea pe viaţă”.

„Nu sunt ranchiunos şi nu vorbesc nici dintr-un punct de vedere al unei satisfacţii personale, ci pentru adevărul istoric care trebuie aflat şi s-a dovedit că minerii au fost o forţă nu represivă, cum s-a spus, ci o forţă care a luptat în permanenţă pentru drepturile lor şi pentru idealurile noastre ale celorlalţi. De ce nu se dă dosarul meu de la Securitate? Pai de ce să-l facă pe Miron Cozma erou? Eu, în 1977 l-am sechestrat pe Ceauşescu, cu minerii de la Lupeni şi din Valea Jiului. Din punctul meu de vedere, pedeapsa lui Ion Iliescu e una singură: condamnarea pe viaţă, pentru că e vorba de crime împotriva umanităţii", a declarat Miron Cozma, el menţionând că începerea urmării penale faţă de fostul preşedinte reprezintă „cea mai mare satisfacţie” a sa. Asta în condiţiile în care, înainte de a-şi termina mandatul în 2004, Iliescu l-a graţiat pentru scurt timp pe Cozma, aflat în detenţie la acel moment pentru condamnarea pe care a primit-o în dosarul mineriadelor din 1999.

Redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990 are loc în contextul în care victime ale acelor zile violente şi-au găsit dreptatea la CEDO, în ţară autorităţile nefiind în stare să clarifice acele evenimente care au ţinut România pe loc ani de zile. Cozma spune că minerii pe care i-a dus el în Bucureşti nici măcar nu erau atât de mulţi pe cât se vorbeşte, printre ortacii săi infiltrându-se şi „mineri” care aveau salopete şi cizme nou-nouţe şi care ştiau foarte bine diferite adrese din Bucureşti care trebuiau vandalizate.