„Corabia visurilor”, la Motru

Un eveniment inedit s-a desfășurat, zilele trecute, la Motru, în incinta Casei de Cultură. Este vorba de vernisajul artistic „Corabia visurilor”, ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție. În cadrul evenimentului, profesorul de desen Lucica Popescu a reunit elevi, profesori și oficialități ale orașului, consilieri locali, dar și directorii instituțiilor de cultură din municipiu. Au fost prezentate lucrările artistice plastice ale elevilor de la mai multe școli partenere, în eseuri literare și filozofice. Latura interdisciplinară a acestei activități a fost marcată cu precădere de eseul „Vis transcendental”, al elevei Eunice Novacovici, de eseul elevei Adelina Traicu, dar în special de scurtmetrajul realizat de cele două olimpice la disciplinele socio-umane Eunice Novacovici și Rotaru Bianca, în colaborare cu profesorul Ana Mustață. A fost prezentat și eseul elevei Antonia Jianu, dar și fragmentul citit cu multă maturitate de eleva Alexandra Elinescu, din celebra lucrare a lui Antoine de Saint-Exupery, „Micul Prinț”. Creațiile artistice au fost apreciate de participanții la acest vernisaj. Ramona Cheseliță, o olimpică la dezbateri, a încheiat activitatea citind decalogul lui Octavian Paler.

Galerie foto


Vizualizări: 1,327

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: