Controale din prima zi de şcoală. Sunt vizaţi toţi profesorii

Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Gorj anunţă verificări chiar din prima zi de şcoală. Vor fi făcute controale în toate unităţile de învăţământ pentru că inspectorii şcolari vor să se asigure că atât elevii, cât şi profesorii sunt la ore. Până acum, probleme au fost identificate la şcolile din mediul rural sau în liceele tehnologice.

Chiar de luni, în prima zi de şcoală, directiva a fost una clară. La ora 10:00 trebuie să se încheie orice festivitate de deschidere a anului şcolar, iar copiii să meargă în clase, să primească manualele, orarul şi să-şi înceapă activitatea. În plus, profesorii vor fi verificaţi dacă merg să facă orele. Asta după ce controalele trecute au scos la iveală că se pontează fictiv multe ore.

„Îmi doresc ca şi în liceele tehnologice să vină la cursuri toţi elevii, dar şi profesorii. Vor fi făcute verificări în toate şcolile, nu doar în cele tehnologice. Nu pot fi plătite ore care nu se fac. Facem verificări, am făcut verificări. Știm ce se întâmplă. Eu întreb mereu conducerea şcolii cum pontează sau cum plăteşte ora pe care şi ei ştiu că nu s-a făcut. E plătită o muncă neefectuată. E ceva fictiv până la urmă. E fals, uz de fals şi aşa mai departe. Bine este să-ţi faci ora indiferent în ce moment al zilei este ea planificată. Sunt 18 ore pe săptămână pe care trebuie să le justifici efectiv stând în clasă şi predând elevilor”, a declarat Ion Işfan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Judeţean Gorj.

PROPUNERE

De anul viitor, Işfan a anunţat că va propune ca toate festivităţile de deschidere a anului şcolar să fie organizate în week-end, pentru ca orarul elevilor să nu fie afectat.

Vizualizări: 2,954

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: