Contractul de restaurare a culei din Parcul Central va fi reziliat
Contractul de restaurare a culei de pe digul Jiului, din Parcul Central al municipiului Târgu Jiu, unde se află sediul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“, va fi reziliat. Lucrările ar fi trebuit finalizate încă din vara anului trecut, dar societatea care a câștigat licitația a abandonat lucrarea.
„Este o lucrare gestionată de Direcția de Investiții. A fost gestionată de o societate care a demarat lucrările interioare. S-au blocat la învelitoare. Au motivat că sunt puțini meseriași care să știe să lucreze șiță. Au încercat diverse colaborări, însă s-au blocat definitiv.
A fost îndepărtată învelitoarea, dar din cauza vântului puternic a mai zburat acea folie. Trebuie să se ocupe această firmă, dar din punctul meu de vedere, au abandonat lucrarea, deoarece trebuia finalizată din luna august a anului trecut. S-a demarat procedura de reziliere a contractului. Se vor face evaluări cu privire la lucrările rămase de executat, după care se va scoate la licitație“, a spus Gabriel Coica, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.
Reporterii de la Pandurul au constatat că folia care a fost pusă pe acoperiș a fost luată de vânt și că a plouat în interiorul clădirii.
Viceprimarul Gabriel Coica a spus că la fața locului s-au deplasat lucrătorii de la Edilitara împreună cu cei de la Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ și au pus la loc folia de pe acoperiș.