Victorie categorică în Harghita pentru baschetbaliștii gorjeni

CSM Târgu Jiu a înregistrat duminică, 24 noiembrie, a 5-a victorie consecutivă în Liga 1 de Baschet Masculin, și este în acest moment liderul Seriei C. CSM Târgu Jiu a trecut, în deplasare, scor 122-79, de CS VSK Antares Gheorgheni. 

O victorie categorică a fost obținută de echipa de baschet masculin a CSM Târgu Jiu în deplasarea din Harghita. Baschetbaliștii pregătiți de Giannis Damalis s-au impus în 3 din cele 4 secvențe ale meciului. Pe sferturi scorul a fost: 31-21, 11-41, 19-30, 18-30. 

A fost un meci în care CSM Târgu Jiu a stabilit două recorduri de la înființarea echipei. Cel mai mare număr de puncte marcate într-un meci oficial, 122, dar și cel mai mare număr de puncte marcate într-un sfert, 41, după cum se arată pe site-ul oficial.

„La finalul celor 40 de minute de joc de la Gheorgheni am consemnat două borne istorice pentru CSM Târgu Jiu. 41 de puncte a reușit echipa noastră în sfertul 2, un record pentru gruparea gorjeană în ceea ce privește numărul de puncte marcate într-un sfert. CSM Târgu Jiu a mai stabilit astăzi și un alt record de la înființarea echipei. Cele 122 de puncte reprezintă cel mai mare număr de puncte marcate într-un meci oficial de gruparea gorjeană”, se arată în cronica oficială a acestui joc.

Kaleb Higgins a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu, cu 34 de puncte. 

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: