Continuă campania de vaccinare antirujeolică

Direcția de Sănătate Publică Gorj desfășoară în această perioadă campania de vaccinare-revaccinare a copiilor eligibili și a celor restanțieri la imunizarea antirujeolică. De la începutul anului și până în prezent s-au înregistrat 179 cazuri de rujeolă, nefiind înregistrat niciun deces.

La nivelul județului Gorj, activitățile sunt coordonate de o echipă formată din prefectul județului, președintele Consiliului Județean, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică, șeful Departamentului de Supraveghere în Sănătate Publică din cadrul D.S.P — Coordonator al Programului Național de Vaccinare și președintele Societății Medicilor de Familie. De asemenea, fiecare primărie din județ a desemnat o persoană responsabilă care să colaboreze cu echipa de coordonare de la nivel județean.

Pe raza județului Gorj nu au existat, de la debutul epidemiei de rujeolă, probleme în ceea ce privește distribuția vaccinului ROR (doze suficiente pentru distribuirea lunară către medicii de familie vaccinatori).

La nivelul județului Gorj, rețeaua medicilor de familie acoperă întreg mediul urban și rural din județ (199 medici vaccinatori în contract cu DSP), astfel încât nu se pune problema lipsei accesului la servicii medicale. Nu s-au înregistrat decese cauzate de rujeolă in județul Gorj. În momentul de față nu există nici un focar de rujeolă, ultimul fiind închis în data de 30.06.2017.

„Putem să spunem că ne-am mobilizat foarte bine, avem toate echipele în teren pentru ca noi considerăm necesară o informare cât mai corectă a oamenilor. Se pune accentul pe informarea părinților referitor la importanța vaccinării, precum și pe creșterea acoperirii vaccinale minim 95%, pentru creșterea și susținerea unei imunități de grup în toate comunitățile județului. Există cazuri în care părinții au refuzat vaccinarea, dar în urma discuțiilor purtate de către echipele formate din: medici de familie, asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, mediatori școlari, lideri informali ai comunităților rome care au explicat riscurile la care se expun, aceștia s-au hotărât să-și vaccineze copiii”, a mai precizat Boeriu.

Vizualizări: 645

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: