Constantina Diţă, îngrijorată pentru fiul său aflat la New York

Atleta Constantina Diță are 50 de ani, dar încă se antrenează şi scoate timpi mai buni decât mulți tineri. Pandemia a găsit-o pe Constantina în România unde venise să ia parte la Maratonul Bucharest Internaţional. Ţine legătura cu prietenii din Colorado, unde s-a stabilit de mai mulţi ani, dar este îngrijorată pentru fiul său, aflat acum la New York.

Constantina Diță, campioana olimpică de la Beijing - 2008, a împlinit 50 de ani la începutul anului 2020. Vârsta nu este un motiv însă pentru ea să nu facă mișcare, pentru că încă ia parte la competiţii.

Singurul obstacol pentru ea este pandemia de coronavirus care a împiedicat-o să urmeze programul de antrenament și să participe la competiții. „Mi-aș dori să alerg. Am venit în România pentru a participa la Bucharest International 10k. Concursul era programat pe 26 aprilie, dar competiția s-a amânat pentru 20 septembrie. Totul era stabilit, dar nu avem ce face. Trebuie să ne supunem regulilor și să respectăm recomandările. În 2019 am participat la Berlin și New York. După Jocurile Olimpice de la Londra am zis că nu mai alerg, dar nu a fost așa. M-am reapucat de antrenamente după 7 ani. La Londra am încheiat cursa după 3 ore și șapte minute, iar la Berlin am avut nevoie de 3 ore și 30 de minute. Mult peste timpul de la Beijing, dar am vrut să trec linia de finish”, a spus marea campioană, pentru sportstory.ro, precizând că este privilegiată pentru că locuieşte la casă și acum se află în satul natal din Gorj: „Fac mișcare în curtea casei, sunt în România, în satul meu natal (Spahii, comuna Turburea, județul Gorj). Este o zonă liniștită, foarte frumoasă și mă bucur că pot să lucrez prin grădină. Este un privilegiu față de cei care stau la bloc. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă și că am unde să vin în România. Am făcut mișcare şi m-am antrenat mult, pentru că doream să bifez cele șase maratoane importante ( Tokyo, Boston, Londra, Berlin, Chicago, New York). Mai aveam Tokyo și Boston, dar au fost anulate din cauza pandemiei. Boston a fost reprogramat pentru 14 septembrie, iar cursa din Japonia va fi în 2021”.

Constantina ţine legătura permanent cu prietenii din Colorado, dar mai ales cu fiul său aflat acum la New York: „În Colorado, situația este mai bună, dar cel mai grav este în New York. Băiatul meu locuiește acolo și sunt îngrijorată. Numai o mamă simte ce simt și eu. A stat două săptămâni la o cabană din Pennsylvania, dar a trebuit să revină la muncă”.

Atleta a mărturisit că vorbeşte zilnic la telefon cu fiul său şi este la curent cu situaţia din Statele Unite.

Vizualizări: 2,411

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: