Congres internaţional pentru Calea Eroilor
Un congres internaţional va avea loc în luna octombrie 2018, la Târgu Jiu. Evenimentul va fi organizat cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la realizarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”. Organizatorul evenimentului este Centrul „Brâncuși” din subordinea Primăriei Târgu Jiu. La această manifestare ar urma să ia parte specialiști în opera lui Constantin Brâncuși din întreaga lume. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, va cere luni, 25 septembrie, acordul Consiliului Local pentru organizarea acestui congres internaţional, la solicitarea reprezentanţilor Centrului „Brâncuși”.