Condescu și Temelescu află vineri decizia instanței
Instanța de judecată de la Slatina a amânat până vineri pronunțarea unui verdict la cererea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în privința lui Marin Condescu și a lui Viorel Temelescu,. De abia atunci cei doi foști șefi de la Pandurii vor afla dacă petrec week-endul acasă sau judecătorii îi trimit în spatele gratiilor, așa cum dorește procurorul Emil Moța, cel care i-a mai vrut arestați și în toamna anului trecut. Deocamdată, pe parcursul zilei de ieri, ambii inculpați au avut de dat explicații cu privire la acuzațiile ce le sunt aduse, Condescu și Temelescu reafirmând că nu sunt vinovați și că la Pandurii nu s-au comis ilegalități cât timp au fost ei în fruntea clubului.
Anchetatorii cer arestarea celor doi pe motiv că ar fi un „pericol concret” pentru ordinea publică, ambilor imputându-li-se că ar fi falsificat contracte de cesiune de creanțe și ar fi împrumutat în fals clubul de fotbal, lucru cu care Marin Condescu nu are cum să fie de acord. Noua cerere de arestare preventivă formulată pe numele acestuia coincide cu scorurile bune pe care Pandurii a început să le facă pe final de campionat, după un retur lamentabil, în care echipa a avut o prestație cu mult sub așteptări. Jucătorii nu au mai jucat atât de bine din toamna anului trecut, când Condescu era din nou în corzi și era cerută arestarea lui, atunci echipa reușind să joace frumos nu doar în campionatul intern, ci și în Europa League.