Condescu: Ce folos să ia licenţa, dacă nu aveau bani pentru echipă?
Preşedinte al Adunării Creditorilor de la Pandurii, Marin Condescu este considerat de către Florin Cârciumaru iniţiator al demersului de a da în judecată asociaţii clubului Pandurii, pentru recuperarea a peste trei milioane de euro. Fostul preşedinte spune că senatorul Florin Cârciumaru nu are de ce să se teamă, pentru că instanţa a stabilit doar prejudiciul pentru contribuțiile neachitate din perioada 2014 – 2017.
În baza prerogativelor pe care i le oferă Legea Insolvenţei, fostul preşedinte Marin Condescu, acum şef al creditorilor clubului, nu s-a adresat instanţei decât pentru prejudiciul cauzat clubului înainte de intrarea în insolvenţă, din 2014, când acesta nu mai era preşedinte la Pandurii, până la începutul lui 2017, când clubul a intrat în insolvenţă.
„Acţiunea din instanţă nu are nici o legătură cu perioada în care eu am fost preşedinte al acestui club sau cu perioada la care se referă domnul Cârciumaru şi în care Pandurii a fost vicecampioană a României şi a jucat în grupele Europa League, ci are legătură cu perioada în care cei din partidul dânsului au condus acest club, este vorba de perioada 2014 – 2017. Eu am spus de fiecare dată, când cineva a declarat că trebuie plătiţi aceşti bani de către Cârciumaru, că nu este adevărat, că aceşti bani ar trebui plătiţi de către Consiliul Local care a mandatat ca din AGA să facă parte Primarul Municipiului Târgu Jiu, iar aceşti bani au fost acumulaţi ca datorie în perioada 2014 – 2017. Florin Cârciumaru a reprezentat acolo Consiliul Local, iar consilierii au aprobat, în bugetele succesive ale acelor ani acei bani. Politica aceasta s-a aplicat începând cu anul 2014, când fiecare asociat trebuia să spună sumele cu care contribiue. Este o prostie ceea ce spun acum, că se treceau anumite sume care să apară acolo, ca să ia licenţa clubul. Păi ce folos avea să ia licenţa dacă nu aveau resursele financiare să întreţină echipa, aşa cum cereau regulamentele federaţiei? Lucrul acesta până în 2014 nu s-a întâmplat niciodată”, a spus Marin Condescu la Radio Infinit, după ce mai multe persoane au susţinut public că acele contribuţii către Pandurii erau trecute fictiv în documentele clubului pentru a se putea lua licenţa pentru Liga 1.
Şef al creditorilor de la Pandurii, Marin Condescu a fost singurul care a făcut demersuri pentru a încerca să salveze clubul Pandurii de faliment, în timp ce membrii asociaţi nu au mai sprijinit cu nici un leu echipa de fotbal, după intrarea în insolvenţă, fiind inexplicabil cum de mai sunt încă asociaţi, pentru că statutul prevede că îşi pierd această calitate dacă nu plătesc contribuţiile cu care s-au angajat să susţină bugetul clubului.
Mai mult, un raport al administratorului judiciar, prezentat în 2017, după intrarea echipei de fotbal în insolvenţă, a evidenţiat faptul că membrii asociaţi sunt vinovaţi de intrarea în insolvenţă tocmai pentru că nu au mai plătit către Pandurii cotizaţiile cu care s-au angajat că vor susţine echipa.