Complex comercial pentru salvarea Autogării Târgu Jiu
Oportunitate pentru investitorii care vor să-şi dezvolte o afacere într-una din cele mai aglomerate zone ale municipiului Târgu Jiu. Marian Crăc, reprezentantul Expres Transport, firmă care deţine tot terenul de sub actuala autogară, spune că se doreşte concesionarea a jumătate din locaţie în vederea dezvoltării unei afaceri. Crăc a mai spus că o astfel de investiţie ar ajuta Expres Transport să se reinventeze pe piaţa transporturilor în comun. Sunt şi persoane care critică demersul, pe motiv că o autogară mică înseamnă disconfort pentru călători.
Autogara din Târgu Jiu ar putea suferi în scurt timp modificări însemnate pentru utilizatorii de transport în comun, dar şi pentru proprietarii firmei Expres Transport. Unul din acţionarii companiei care deţine terenul cu pricina, Marian Crăc, a spus că singura şansă de salvare a firmei este concesionarea a jumătate din teren. ”Sunt nişte idei, nu s-a concretizat nimic. Sunt discuţii de viitor. Eu caut surse să finanţez societatea şi asta e una dintre variante. Deocamdată pot să ştiu sigur că nu va fi încă o autogară. Se va face o licitaţie şi cel care va veni să achiziţioneze suprafaţa aia de teren pe care vrem noi să o concesionăm va face orice altceva în afară de autogară, pentru că noi vom păstra autogara actuală. Ideea este să folosim noi eficient spaţiul pe care îl avem acolo. Ne trebuie bani ca să ne putem dota cu mijloace de transport, altfel ieşim de pe piaţă, avem licenţe valabile până în 2019 şi trebuie să facem ceva. Dacă este să funcţioneze ideea asta se va igieniza toată zona cred eu, se va termina cu toate buticurile alea de acolo”, a spus Marian Crăc, proprietarul terenului de sub autogară.
Omul spune că există teren suficient ca şoferii de autobuze sau microbuze să-şi desfăşoare în siguranţă activitatea, teren care în prezent nu este folosit la adevărata lui valoare. ”Suprafaţa totală este de 7.500 de metri pătraţi şi jumătate vrem să o concesionăm unui investitor. Noi avem contracte până în 2019 cu partenerii noştri, sunt licenţele valabile. Sunt idei pe care trebuie să le concretizăm cumva ca să ducem afacerea mai departe. Fără probleme, spaţiul este suficient. Toate autogările, noi folosim autogări în marea majoritate a oraşelor, nicio autogară nu este ca a noastră. Sunt autogări care trag la peron, îmbarcă, debarcă, la noi toată lumea parchează aiurea. Am teren pe care îl folosesc alţii şi nu îl folosesc eu. Există potenţial, e valoare acolo”, a spus Marian Crăc.
Utilizatorii transportului în comun sunt însă sceptici şi se declară îngrijoraţi de modul în care şoferii de pe autobuze o să-şi desfăşoare activitatea pe jumătate din actualul spaţiu. ”Vă daţi seama, o să stăm să aşteptăm autobuzele în ploaie, nu mi se pare o idee foarte bună. Unde o să mai aibă loc şoferii să întoarcă, să parcheze, o să-i desfiinţeze cu totul”, a spus unul din utilizatorii mijloacelor de transport în comun.