Cojocaru: La omul sărac, nici boii nu trag!
Pandurii Târgu Jiu a suferit o înfrângere dură în primul meci oficial din acest an, fiind surclasată de una dintre pretendentele la promovare, Petrolul Ploieşti. Antrenorul Călin Cojocaru pune eşecul dur al echipei sale şi pe seama absenţei unui jucător de bază, Brandon Diau, infectat cu coronavirus şi absent de la pregătire în ultima săptămână.
Pandurii a pornit cu stângul şi în noul an, deşi antrenorul Călin Cojocaru promisese că echipa sa va avea o altă faţă. Gorjenii au avut mai mulţi absenţi în lot, unii cu accidentări uşoare, şi nu s-au putut baza nici pe fundaşul Brandon Diau, depistat pozitiv la ultimul test Covid. În aceste condiţii, gorjenii nu au părut să pună deloc probleme celor de la Petrolul care s-au simţit ca la antrenament pe terenul de la Târgu Jiu.
Cojocaru nu a înţeles deloc prestaţia jucătorilor săi din prima repriză în care au încasat toate cele patru goluri. “Am început foarte, foarte prost. Prima repriză a fost umilitoare pentru noi. Nu ai cum să te prezinţi aşa după două luni de pregătire: să iei două goluri în 10 minute, din faze fixe. Am venit la meci parcă jucam cu o echipă de Liga 5, nu cu Petrolul. Nu am avut atitudine! Toţi sunt aici să joace fotbal, să ajungă la un nivel superior. Trebuie să jucăm fotbal şi să adunăm puncte”, a spus antrenorul pandurilor, care a recunoscut că şi absenţa lui Diau a contat mult: „Bineînţeles că a contat absenţa lui Diau. La omul sărac, nici boii nu trag. Acolo suferim cel mai mult, pe linia de fund. S-a văzut că am suferit, nu am fost agresivi, am stat departe de adversar, iar o echipă ca Petrolul te sancţionează imediat. E greu să revii apoi. Am intrat crispaţi, parcă am jucat cu Milan. Nu trebuie să ne fie frică de nimeni, fotbalul e cel mai frumos joc din lume. Toţi, de la mine până la ultimul jucător, am fost foarte modeşti”.
Pandurii rămâne echipa cu cele mai puţine puncte şi cele mai puţine victorii în liga secundă. Etapa viitoare gorjenii au programată o deplasare lungă, urmând să joace cu Aerostar Bacău.