Cluburile în insolvenţă, aut din Liga I. Ce spune Condescu!

Pandurii nu va mai juca în Liga I dacă până la anul nu iasă din insolvență. Aceasta este decizia Federației Române de Fotbal (FRF) și vizează toate echipele aflate în situația Pandurii. Reprezentantul CS Pandurii, Marin Condescu, crede că nu se a ajunge acolo, dar și că decizia FRF este o prostie. El a mai spus că va fi semnat un protocol între acționari, privind finanțarea.

Pandurii trebuie să iasă din insolvență într-un an și jumătate dacă vrea să mai joace în Liga I. Este decizia FRF, care vrea ca echipele aflate în insolvență să fie istorie! Comisia de Licențiere din cadrul FRF a hotărât ca orice echipă din Liga 1 care se află deja în insolvență sau care va intra să fie retrogradată în liga secundă începând din sezonul 2018-2019. "În sezonul 2018-2019 deja ne aliniem la normele europene. Asta înseamnă să fie profitabile cluburile, nu se mai acceptă preluarea datoriilor, iar insolvența te duce în ligile inferioare", a declarat Marcel Popescu președintele CSU Craiova, la Digi Sport.

Patru echipe sunt acum în insolvență în Liga 1: Gaz Metan, Pandurii, ASA Târgu Mureș și CFR Cluj. Marin Condescu a comentat anunțul FRF. „Orice societate, atât cât va exista Legea insolvenței, va avea aceleași drepturi. Nu poți într-un domeniu să ai în drept și în altul nu. Nimic nu se aplică retroactiv. Până atunci Pandurii va ieși din prima divizie. Mulți poate nu-și doresc, pentru că ei urmăresc scheletele pe care le-au lăsat, dar noi nu ne ocupăm de trecut, ne ocupăm de viitor“. El a mai declarat că va fi semnat un protocol în care acționarii își vor asuma o anumită finanțare: „Protocolul se va face în perioada următoare, când administratorul judiciar va finaliza planul de reorganizare și necesarul de finanțare se va stabili din partea fiecăruia“.

Vizualizări: 1,868

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: