Ciurel zice ca nu mai ia bani pe CEO pentru că a fost reţinut Condescu

Directorul general al CE Oltenia,  Laurenţiu Ciurel, a făcut ieri câteva declaraţii referitoare la reţinerea lui Marin Condescu. El crede că această reţinere va fi o pată neagră pe CE Oltenia, chiar în momentul listării. De menţionat ar fi că Marin Condescu este liderul sindicaliştilor din CE Oltenia, nu directorul companiei. Cât despre schimbarea lui Condescu din Consiliul de Administraţie al Clubului Pandurii, Ciurel spune că se va pune în discuţie decât dacă va fi arestat.

Reporter: Ce părere aveţi despre reţinerea domnului Marin Condescu?

Laurenţiu Ciurel: E, din păcate, o nouă pată care vine în plin proces de listare, nu ne convine deloc situaţia pentru că numele complexului este asociat, din păcate, unor fapte de natură penală. Sper ca lucrul ăsta să se clarifice cât mai urgent şi să ieşim din această zonă, ca să putem să avem până la listare condiţiile de a demonstra că suntem o firmă curată 100%. Nu există decât o reţinere la momentul acesta, asta e viaţa, se poate trece prin aşa ceva, dacă îşi demonstrează nevinovăţia, cu atât mai bine pentru toţi.

Rep: Se impune schimbarea dânsului de la conducerea clubului, dat fiind faptul că a fost reţinut?

L.C.: Nu. La ora asta nu. Eu am cerut în repetate rânduri schimbarea dânsului în săptămânile din urmă, din păcate n-am putut s-o introduc pe ordinea de zi, dar din motive de prost management, nu pentru motive penale şi pentru faptul că a refuzat să pună la dispoziţie la repetatele noastre solicitări modul cum a cheltuit banii, dar nu pentru faptul că a fost reţinut.

Rep: Comisia de audit a început verificările?

L.C.: Aşa am stabilit în şedinţa AGA, astăzi (n.red- ieri) la ora 9 ne-am trimis fiecare reprezentanţi la sediul clubului să li se pună la dispoziţie şi să se facă o analiză, să li se pună la dispoziţie actele pe care le-am cerut. S-a promis că se va face.

Rep: Ceea ce verificaţi acum sunt de fapt motivele care stau la baza reţinerii domnului Condescu. Se impune schimbarea domniei sale?

L.C.: Nu pentru motivul reţinerii. Dacă reţinerea se va transforma într-o arestare, în cursul zilei de azi sau mâine, când se va întâmpla, e cu totul altceva. Pentru simpla reţinere, nu cred că este cazul.

Rep: Audiat au fost şi acţionarul Florin Cârciumaru...

L.C.: E normal, toată lumea care a avut legătură cu... Nu cred că există vreo suspiciune în privinţa activităţii dânşilor. Toată lumea care a avut activitate cu clubul, sunt acţionari şi au participat la mai multe AGA în ultimele trei săptămâni de cât au fost în doi ani de zile. 

Rep: Dumneavoastră veţi fi chemat la audieri?

L.C.: Până la ora asta nu mi s-a comunicat. Dacă o să fiu, o să mă duc.

Rep: Care va fi contribuţia CJ Gorj la Pandurii. Preşedintele Călinoiu spune că va fi una simbolică...

L.C.: Trebuie să vedem întâi ce aprobă Consiliul Judeţean. Până acum, aprobarea a fost dată doar de AGA. Adică noi vrem, acum trebuie să vrea şi consiliul. Domnul Călinoiu a făcut o cerere pe care trebuie să o supună aprobării consiliului. Oricum aportul dânşilor este substanţial la celălalt club, la Clubul Energia.

Rep: Aşteptaţi asociaţia oamenilor de afaceri americani, veţi participa?

L.C.: A mai fost o întâlnire, deci săptămâna trecută a fost întâlnire la Bucureşti, de la USTDA. A venit şeful Camerei de Comerţ în urma vizitei noastre acolo şi a notat trei proiecte pentru ca, atractivitate majoră pentru dânşii, din care cel mai important este un câmp fotovoltaic care avem de gând să-l facem pe depozitele de cenuşă. Din păcate aici concurenţa este acerbă, bineînţeles ne-am bucura să fie americani dar dacă vin din China propuneri mai....

Vizualizări: 224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: