Cine va beneficia de noile prețuri la RCA după protestul transportatorilor!

Protestele transportatorilor care au loc în aceste zile ar putea duce la scăderea prețurilor RCA. Tarifele RCA ar putea fi reduse pentru anumite categorii de vehicule, această măsură fiind luată în calcul de autorități pentru a determina încheierea acțiunii de protest.

De aproape o săptămână, un protest al transportatorilor perturbă traficul de la intrarea în Capitală dar și în țară.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune o serie de modificări în privința asigurărilor RCA, a informat ProMotor.

Acestea sunt menite să reducă tarifele pentru vehiculele de transport marfă și cele agricole. Numai că toate se află la nivel de propunere parlamentară și niciuna nu e cu efect imediat.

„Lucrăm la bonus malus, vom elabora o serie de subdiviziuni şi circumstanţe care să permită mai multe gradări de preţ, discutăm şi despre întreruperea RCA acolo unde există activităţi sezoniere, sunt în discuţii cu asigurătorii să avem la nivel generalizat, fiindcă în excepţii există, şi plata în rate pentru RCA. Toate temele sunt pe masă şi am încredere că vom găsi o soluţie în cele din urmă. Toate aceste măsuri sunt gândite ca să aibă ca rezultat final reducerea RCA”, a declarat Alexandru Petrescu, președintele ASF.

Mai exact, se analizează posibilitatea de revizuire a sistemului bonus-malus. Nu se precizează exact ce și cum se va modifica, ci doar că se dorește reflectarea reală a profilului și comportamentului asiguratului și responsabilizarea acestuia.

De asemenea, se analizează posibilitatea introducerii unei „asigurări sezoniere”. Adică, transportatorii și fermierii vor avea posibilitatea de a suspenda temporar contractul RCA. Iar valabilitatea acestuia va fi prelungită cu perioada în care a fost suspendat.

În plus, ar putea fi permisă plata în rate a primei RCA, indiferent de nivelul acesteia. Și, totodată, ar urma să fie permisă revizuirea modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni.

Vizualizări: 1,133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: