Cine a câştigat prima ediţie „Dancing on Ice: Vis îi doi”
Emisiunea „Dancing on Ice: Vis în doi și-a desemnat fericiții câștigători în Noaptea de Înviere. Românii care au urmărit acest show au stat cu sufletul la gură pe Antena 1 pentru a afla cine este perechea de concurenți ce pleacă acasă cu trofeul și marele premiu de 50.000 de euro.
În Noaptea de Înviere, în platoul de la Dancing on Ice, s-a dat marea finală între cele trei echipe rămase în concurs, pentru premiul cel mare în valoare de 50.000 de euro. Sore și Grațiano, Ana și Jean Gavril și Andreea și Oase au pregătit câte două dansuri pe gheață, care au topit inimile telespectatorilor.
Concurenții au pus suflet, efort, emoții, lacrimi și putere de muncă în cele două momente pe care le-au pregătit pentru seara de musical, cea mai spectaculoasă gală de până acum de la Vis în Doi. După două runde de voturi, publicul și-a ales favoriții. Ana și Jean Gavril au fost desemnați marii câștigători ai trofeului Dancing on ice și ai premiului de 50.000 de euro pus la bătaie de Antena 1.
Ana și Jean Gavril au impresionat publicul cu un dans demn de musicalul Fantoma de la Operă, interpretare care a ridicat sala în picioare. Celebrul cântăreț și patinatoarea au făcut echipă bună timp de aproape 3 luni de zile și au muncit din greu pentru a ajunge pe prima treaptă a podiumului.
Ultimul duel pe gheață s-a dat între Ana și Jean Gavril și Sore și Grațiano. Într-un final, cei dintâi au câștigat cele mai multe voturi din partea telespectatorilor și au fost proclamați triumfătorii sezonului prezentat de Irina Fodor și Ștefan Bănică.