Cere de lucru pentru a-și putea crește fiica
Gest disperat al unei tinere din Tismana care caută de muncă pentru a-și întreține tatăl și fiica de numai un anișor. În timp ce alții trăiesc din ajutorul dat de stat sau din alocația copiilor, la care se mai adaugă donații primite de la oamenii cu suflet, tânăra de la Tismana este dispusă chiar să facă muncă de bărbat pentru a-i oferi un trai mai bun micuței.
”Bună ziua, mă numesc Georgiana, locuiesc în Tismana și fac această postare să vă rog, dragi mămici, dacă aveți nevoie de un om la muncă, pot să vin eu, în grădină sau unde aveți de lucru, fac orice fel de muncă chiar și de bărbat, nu am pretenții. Locuiesc cu fata mea de 1 an și 2 luni, și cu tatăl meu în casă, el e bătrân, e bolnav și are o pensie de 400 lei, iar toată baza în casă sunt eu. El mai stă cu cea mica să mai pot munci eu câte ceva. Fetița mea se numește Alesia, are 1 ani și 2 luni și e lumina ochilor mei, deci vă rog dacă aveți ceva de muncă eu pot munci să îi pot oferi și eu fetiței mele un trai mai decent și să ne putem descurca și noi puțin mai ușor”, este apelul disperat al mămicii din Tismana, făcut într-un grup de socializare.