Cer demiterea lui Boza! Motivele: Ilie şi Pandurii!

Laurenţiu Ciurel, fost director al CE Oltenia, și copreședintele ALDE Gorj, Dian Popescu, discută despre demiterea lui Sorin Boza de la complex, dar și a altor directori! Ciurel pare să fie susținut în afirmațiile sale de Victor Ponta, care promovează pe pagina sa de facebook zicerile partenerului său de dosar penal. Dian Popescu pare că vorbește în calitate de coleg de partid cu ministrul energiei, Toma Petcu. Boza a devenit președintele Directoratului CE Oltenia pe 21 decembrie 2016, iar în mai puţin de o lună se vorbeşte despre demiterea sa. 

Au tăbărât pe Boza. Tonul l-a dat Laurențiu Ciurel, fostul director al CEO. El a vorbit despre incompetența directorilor care nu au stocuri de cărbune pentru a face față cererii de energie. El a fost sprijinit de Victor Ponta, care a scris pe Facebook că a aflat de la angajați ai CEO că cele două grupuri de la Turceni au fost oprite din lipsa cărbunelui, din cauze tehnice. „Angajatul” cu pricina pare că este Ciurel, deoarece Ponta a postat linkul către blogul lui Ciurel.

Ciurel susține că nu vrea să revină la CEO și recunoaște că omul lui din complex a fost dat la o parte. Asta îl supără. Fostul director al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, spune că a fost păcălit de Sorin Boza, noul director al companiei. Ciurel recunoaște că l-a sprijinit pe Boza atâta vreme cât acesta făcea echipă cu Ionel Ilie. Mai mult, sugerează că a avut un rol în numirea lui Boza. „L-am lăudat la început, am crezut că poate face cuplu cu Ilie, dar l-a săpat pe Ilie la minister“, a declarat Ciurel.

„Sorin Boza, în 2017, nu știu pe unde va lucra. Un guvern normal la cap nu poate să lase conducerea asta. Nici pomeneală că vreau să vin eu. Faptul este cert, este o companie necondusă. Totul este acum la mâna șefilor de carieră și termocentrale. În rest, totul este blocat“, a declarat Ciurel.

Este susținut și de liderul ALDE Dian Popescu. Și el crede că trebuie făcute schimbări la CEO și că în curând ministrul Toma Petcu va veni la complex. „Cu siguranță vor trebui schimbări în CEO. Am spus-o în campanie, dar nu înseamnă că trebuie să pui un om politic. Am aceeași părere ca domnul Ciurel, sunt niște habarniști, nu toți. (...) Să-l lăsăm pe ministrul energiei să facă aceste analize. Am discutat cu domnul ministru situația CEO, i-am explicat că e importantă și a rămas stabilit că după ce trec aceste intemperii ne vom așeza la masă și vom avea o discuție. Cu siguranță va veni la Complexul Oltenia“, a declarat Dian Popescu.

CE SPUNE LIDERUL PSD

Liderul PSD Gorj Florin Cârciumaru a declarat că va merge la Ministerul energiei cu un material legat de activitatea CEO. „Nu sunt de acord cu cei de la CEO. Nu este permis ca aceste măsuri elementare... Să nu te ocupi să duci ceai la cei care lucrează în spațiul liber, să nu aibă echipamente, să nu respecți normele tehnice la aceste temperaturi. Sunt lucruri elementare. Acum două zile l-am sunat pe domnul Boza și i-am spus că vreau să stăm de vorbă despre activitate, stocuri“, a declarat Cârciumaru. El a mai spus că totuși îl crede pe Boza că are stocuri.

Vizualizări: 7,163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: