Cer acte de identitate în numele Primăriei Rovinari!

Primarul oraşului Rovinari, Robert Filip, trage un semnal de alarmă în contextul în care, în ultima perioadă, mai mulţi cetăţeni au primit mesaje de la diferite persoane, care le cer copii ale actelor de identitate.

 

Solicitarea vine în urma pretextului că se vor acorda diferite sume de bani din partea Primăriei Rovinari.

„Persoane rău intenționate, ascunse în spatele unor identități false, solicită copii ale cărților de identitate, cu promisiunea că vor primi din partea Primăriei Rovinari sume consistente de bani cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Total neadevărat!

Facem precizarea că beneficiile acordate de Primăria Rovinari sunt stabilite de lege sau prin Hotărâri ale Consiliului Local și sunt comunicate oficial la avizierul instituției, pe pagina de internet www.primariarovinari.ro sau în presă. În plus, nicio persoană privată nu vă poate intermedia obținerea unor beneficii.

Așadar, vă recomandăm să NU comunicați, sub nicio formă, datele personale către necunoscuți, cu atât mai mult să transmiteți copii ale documentelor de identitate, pentru că riscați să fiți puși în situații neplăcute.

Dacă considerați că ați fost înșelați, vă recomandăm să vă adresați organelor abilitate”, a transmis primarul Robert Filip.

Vizualizări: 2,224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: