CEO, invitat să cumpere acţiuni de la UEF Motru şi Hotel Mina

Complexul Energetic Oltenia ar putea cumpăra acţiunile pe care le are Olservmin la Uzina de Execuţie Foraje (UEF) Motru. În plus, compania are prioritate şi la cumpărarea acţiunilor pe care sindicatele le mai au la Hotel Mina de la Rânca.

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) a Complexului Energetic Oltenia se reuneşte pe data de 6 octombrie, la sediul companiei, pe ordinea de zi fiind achiziţia unor acţiuni pe care Olservmin le deţine la Unitatea de Execuţie Foraje (UEF) Motru. Este vorba despre 875 de acţiuni pe care lichidatorul Olservmin, societate aflată în insolvenţă, le-a scos la vânzare. Complexul este interesat să le cumpere şi cere avizul acţionarilor în acest sens. Liderul sindical Gheorghe Etăgan spune că nu ştie la cât sunt evaluate aceste acţiuni, ele fiind scoase la vânzare de firma de lichidare Siomax.

De asemenea, CE Oltenia poate cumpăra şi acţiunile pe care le au Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) şi Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO) la Hotel Mina, 15% respectiv 25%. Întreg hotelul este evaluat la peste 3 milioane de lei, iar CE Oltenia deţine deja 60%. Gheorghe Etăgan a declarat că sindicatele vor scoate la vânzare partea lor din hotel şi că invită compania să cumpere dacă este interesată. Interesant este că procentele enunţate mai sus, 60% CEO şi 40% FNME-USMO, sunt doar pentru clădire. Terenul pe care este construit hotelul este tot al sindicatelor, spune Etăgan, pretenţiile sindicaliştilor crescând în aceste condiţii.

SPONSORIZĂRI

Tot în şedinţa din data de 6 octombrie CE Oltenia îşi ia angajamentul, în faţa acţionarilor, că va face un raport privind sponsorizările acordate de companie în 2014, pe care-l va publica pe site-ul oficial în ianuarie 2015.

Vizualizări: 219

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: