Ce salarii mai cresc în CE Oltenia

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a luat în discuție la finele săptămânii acordarea de clase în plus pentru cei care lucrează la turbine. „Încercăm să facem unele echilibrări, până la aprobarea noii grile de salarizare. În ultimul directorat am luat în discuție reparatorii de la turbine, adevărați artiști. Vrem să creștem salariile turbiniștilor de la Termocentrala Turceni, urmează sudorii și alte categorii, în funcție de ce soluții vom găsi în actualul buget”, a spus managerul Sorin Boza, într-o emisiune la Accent TV.

CE Oltenia a mai crescut și alte salarii în acest an. Este vorba de 835 de salarii, cele mai mici din companie, care au fost aduse la clasa 10 de salarizare, ceea ce înseamnă în jur de 300 de lei peste salariul minim pe economie. De asemenea, salariul minim pe studii superioare a crescut de la 1.800 la 2.100 de lei. „Toată lumea are aşteptări, dar nu putem rezolva peste noapte ce nu s-a făcut în cinci ani”, a mai spus Boza, precizând că vor mai fi astfel de analize în Directorat. (A.A.)

Vizualizări: 6,316

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: