CE Oltenia se retrage din asocierea de la Pandurii

Complexul Energetic Oltenia își propune să renunțe la calitatea de asociat la Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Acționarii vor lua o decizie în ședința din luna octombrie. "Aprobarea renunțării de către Societatea Complexul Energetic Oltenia SA la calitatea de membru asociat al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul și împuternicirea președintelui Directoratului pentru efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea renunțării Societății Complexul Energetic Oltenia la calitatea de membru asociat al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul", este punctul de pe ordinea de zi.

Pandurii a avut la intrarea în insolvență cinci asociați cu drepturi egale: CE Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu Jiu, Artego Târgu Jiu și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia. Până acum Artego a mai făcut demersuri pentru retragere.

Actualii asociați nu au mai sprijinit clubul de câțiva ani, cei de la Pandurii susținând că există oameni interesați să investească, dacă se retrag actualii acționari. 

Fiind vorba de o asociație non-profit, numărul minim de asociați este trei.

Vizualizări: 1,345

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: