CE Oltenia nu are bani pentru plata uzufructului
Peste 80 de cetăţeni din comuna Roşia de Amaradia, judeţul Gorj, aşteaptă de doi ani ca CE Oltenia să le plătească despăgubiri pentru terenurile afectate de activitatea minieră. Este vorba de circa 200 de hectare de teren, exploatate de compania energetică în satele Seciurile şi Ruget, dar care nu au fost redate în circuitul economic după încetarea activităţii.
Compania nu a plătit uzufruct nici pentru anul 2017, dar nici pentru anul în curs. La insistenţele localnicilor afectaţi, primarul Liviu Cotojman a solicitat, miercuri, clarificări legate de această problemă. „Am discutat cu domnul Petroniu şi domnul Petrescu de la CE Oltenia. Mi-au comunicat că nu au avut bani alocaţi, dar că până la sfârşitul anului o să înceapă şi o să finalizeze negocierile, hârtiile, şi în momentul în care vor avea banii necesari, o să-i aloce imediat. N-aş vrea să rămână la stadiul de promisiuni şi să ne trezim că, la anul, oamenii scot în evidenţă că au trecut 3 ani”, a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia.
Primarul Cotojman spune că cetăţenii afectaţi vor ca CE Oltenia să le redea terenurile în circuitul agricol pentru că „sumele pe care le primesc ca despăgubiri, când le primesc, nu acoperă nici pe sfert producţia estimată chiar dacă ar fi secetă în anul respectiv”.