Ce mașini își cumpără românii

Piața mașinilor noi a crescut în primele opt luni cu 5%, vânzările Dacia au urcat cu 13%, iar la Toyota, cu 16%. Skoda a avut cea mai mare scădere din top 10. Datele arată că SUV-urile au ajuns să reprezinte 45% din piața mașinilor noi, datorită unor modele precum Duster, Puma și Tucson, scrie hotnews.ro.

Dintre cele 82.000 de mașini noi vândute în țară în opt luni, peste 7.500 au fost Duster, pe locurile următoare fiind trei modele Dacia: Logan, Sandero și Spring. Cele patru și-au găsit peste 23.000 de clienți. Pe cinci este Ford Puma, fabricat la Craiova, cu peste 2.300 de clienți. Locurile 6-10 au fost ocupate de Hyundai Tucson, Toyota Corolla, Dacia Jogger, Toyota CH-R și Skoda Octavia.

Mașinile full-electrice și-au găsit peste 6.400 de clienți, de patru ori mai multe decât acum un an. Spring are peste jumătate din piață, 3.526 unități, în timp ce Tesla Model 3 și-a găsit 340 de clienți, iar Volkswagen e-Up!, 332 de clienți. Au mers bine vânzările la modele precum Hyundai Kona electric și Renault Zoe.

Segmentul SUV are 44,5% din piața totală, clasa C are 26% și clasa B, 17,5%. Față de acum un an, segmentul SUV a avut creștere de 7% (peste media pieței), în timp ce clasa B a scăzut cu 11%.

Vizualizări: 1,082

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: