Ce-i lipseşte României pentru a fi lider la producţia de fructe
România ocupă locul cinci în UE la producţia de fructe, cu o suprafaţă cultivată de aproximativ 150.000 de hectare, care reprezintă 6,2% din suprafaţă totală cultivată cu fructe în Europa. "Noi avem toate condiţiile necesare să facem agricultură de performată, şi aici mă refer la climă, calitatea solului, dar cu toate acestea suntem net importatori. Fermierul român aruncă toamna merele la animale pentru că nu avem spaţiu de depozitare, distribuţie ca să livrăm către supermarketuri. Dacă vrem să accesăm fonduri europene ne lovim de partea banilor. Chiar dacă avem cofinanţarea de 10% trebuie să mai plăteşti TVA, plus alte cheltuieli şi ajungi la 40-50% din valoarea proiectului. Fermierii sunt înfrânaţi, nu au cum să acceseze fondurile europene. Numai o mică parte reuşesc, cei cu bani", a spus Ion Dumbravă, care deţine ferma ecologică Biodumbrava din comuna Joiţa (jud. Giurgiu), la 15 kilometri de Bucureşti. (A.A.)