Ce amenzi s-au dat după controalele în benzinării

Staţia de la Beiuş, de unde a pornit întreaga isterie privind preţurile mari la combustibil, după ce a vândut carburant la preţul de 11 lei per litru, a fost amendată cu 35.000 de lei, a anunţat, joi, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.

În total, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 70 de staţii de carburnat din ţară şi a aplicat amenzi în valoare totală de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor care are pe teritoriul României 215 staţii de carburant.

Odată cu amenda, a fost semnat şi propus ordinul preşedintelui ANPC de încetare a practicilor concurenţiale incorecte pentru acest furnizor.

„Staţia de la Beiuş, devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.), prin nivelul extrem de ridicat şi de nejustificat al preţului practicat, a fost amendată cu 35.000 lei, de asemenea fiind propusă şi semnată şi în acest caz, decizie de încetare a practicilor comerciale incorecte, mai exact de fiecare dată când o astfel de decizie este emisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, pe lângă sancţiunea aplicată, implică şi revenirea la preţul anterior”, a spus Cărbunaru.

Vizualizări: 2,131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: