Ce a gătit Reghecampf la emisiunea lui Mircea Dinescu

Latura ascunsă a lui Laurențiu Reghecampf, cea de bucătar, a fost dezvăluită la Prima Tv, la o emisiune culinară. Un sos l-a făcut celebru în fața lui Mircea Dinescu pe antrenorul oltenilor care a gătit de această dată o saramură de peşte.

Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, a fost invitatul lui Mircea Dinescu la emisiunea tv „Poezie și delicatețuri”, în care cei doi au gătit o saramură de pește. Cei doi au glumit și au depănat amintiri dar nu au lipsit nici replicile savuroase la emisiunea găzduită de Prima TV. Dinescu s-a bucurat să îl aibă din nou ca oaspete, mai ales că „Reghe” l-a impresionat cu talentul lui încă de când s-au cunoscut. „Eu cu el, cu Reghe, ne spunem pe numele mic. Ne-am împrietenit la un grătar. Dându-mă eu mare, să fac o saramură, a ieșit Reghe, cu imaginația lui debordantă de antrenor de fotbal, și a tras un sos care a avut mare succes, într-adevăr.”

În timp ce pregăteau saramura, Laurențiu Reghecampf a intrat în jocul cunoscutului poet și au povestit lucruri neștiute din trecut. „Am aflat, de fapt, că bunicul lui a fost un neamț, care a făcut afaceri în Oltenia acum 100 de ani”, a dezvăluit Dinescu iar Reghe a recunoscut: ”Da, înainte de război”.

Reghecampf a venit cu propria reţetă şi a gătit saramură de peşte, dar şi cap de porc la grătar. Cei doi au mâncat alături de 12 prieteni cu care antrenorul a venit la Cetate.

Galerie foto


Vizualizări: 2,283

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: