Ce a apărut pe pereții CE Oltenia

Complexul Energetic Oltenia are o mie de probleme, dar șefilor le stă mintea la pus tablouri cu ei pe pereți. Compania estimează o pierdere de 975 de milioane de lei la finalul acestui an, nu știe de unde să scoată 200 de milioane de euro pentru achiziționarea de certificate de carbon, nu are bani pentru voucherele de vacanță ale salariaților, oamenii se plâng că au rămas cu salariile în urma tuturor. Și totuși, în această perioadă extrem de complicată, cineva s-a gândit să pună pe pereții companiei tablourile celor care au condus societatea de la înființare până acum.

CE Oltenia a fost înființat în 2012 prin fuziunea SNLO cu trei complexuri energetice, director general fiind Constantin Bălășoiu. După câteva luni, director general a devenit Laurențiu Ciurel, au urmat Laurențiu Ciobotărică, Ionel Ilie și acum Sorinel Boza.

Complexul Energetic Oltenia a fost pe profit doar în anul înființării și anul trecut, în rest având pierderi uriașe, care cumulează sute de milioane de euro. În aceste condiții, este neclar ce mesaj vrea să transmită compania prin expunerea celor cinci portrete. (A.A.)

Vizualizări: 2,473

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: