Caz de trichineloză la Godineşti
Medicii sanitar-veterinari au depistat un caz de trichineloză la un porc mistreţ, împuşcat în zona Godineşti - Ciuperceni, în Fondului de Vânătoare Boboieşti. „În urma analizelor de laborator s-a depistat că porcul mistreţ era infestat cu Trichinella, carnea a fost sechestrată pentru a fi distrusă. Este vorba de 41 de kilograme de carcasă”, a declarat Nicolae Călescu, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Gorj. Este al doilea caz de trichineloză identificat în Gorj, de la începutul anului şi până în prezent, primul fiind depistat în cazul unui porc mistreţ împuşcat în luna august, pe Fondul de Vânătoare Tehomir. (D.M.)