Căutările lui Costea la Rânca – neîntrerupte de mai bine de 2 săptămâni
Operaţiunile de căutare au fost coordonate chiar de comisarul şef Viorel Caragea, comandantul IPJ Gorj urcând pe munte kilometri întregi după ce un bărbat i-a spus că ar fi zărit într-o pădure haine de copil. Caragea spune că zeci de persoane au fost mobilizate în zona indicată de bărbatul respectiv, operaţiunile respective presupunând un efort fizic deosebit pentru că zonele în care s-au făcut căutările au mai fost până acum verificate doar cu ajutorul ATV-urilor, din cauza distanţei. Şeful IPJ Gorj declară însă că eforturile depuse de poliţişti şi jandarmi nu au fus la niciun rezultat pozitiv, lucru care nu înseamnă însă şi abandonarea căutărilor lui Costea Velcev. Conform lui Caragea, odată cu reîncălzirea vremii la munte, în zonă vor fi aduşi din nou câini special dresaţi la Sibiu, în speranţa că aceştia vor reuşi să dea măcar de urma trupului neînsufleţit al băiatului.
Conform acestuia, în cele două săptămâni scurse de la dispariţia băiatului de la cabana la care era cazat cu bunicii săi au fost organizate zilnic diferite acţiuni de căutare în staţiune şi în împrejurimi. "Eu personal am fost din nou joi seara la Rânca pentru a mai vedea încă odată condiţiile din staţiune la ora la care ar fi dispărut minorul. La fel ca şi în joia anterioară şi ca şi în alte zile, am revăzut animalele care puteau trece pe lângă cabană, respectiv măgăruşii care îi plăcuseră foarte mult băiatului. Am discutat inclusiv cu familia copilului şi i-am spus mamei că, din punctul nostru de vedere, poate oricând să revină la Constanţa pentru că noi o vom anunţa de îndată ce avem vreo noutate despre acest caz, mai ales că, repet, continuăm căutările, dumneaei spunându-mi că după două săptămâni de stat la Rânca a rămas şi fără bani. Am fost vineri şi sâmbătă din nou, am urcat pe munte cu zeci de oameni, luăm în calcul orice declaraţie a oricărei persoane care e credibilă şi care vine de pe munte pentru că mizăm foarte mult pe căutătorii de ciuperci. Ei ştiu muntele cel mai bine", a menţionat comisarul şef Viorel Caragea.
Conform şefului IPJ Gorj, la Rânca urcă zilnic un microbuz cu 8 poliţişti veniţi de la Târgu Jiu, cărora li se adaugă, în funcţie şi de starea vremii, alte 2-3 echipaje din zona Novaci. Astfel, într-o zi sunt implicaţi în căutări până la 15 ofiţeri şi subofiţeri, Caragea spunând că în momentul în care vremea se va încălzi din nou vor fi reluate şi căutările cu câini specializaţi în depistarea cadavrelor. "Nu se poate ca să dispară un copil în felul acesta, să nu fie găsită o urmă sau un indiciu. El este o persoană dată în urmărire generală în momentul de faţă şi noi avem obligaţia să o căutăm. Deocamdată vremea, fiind ploaie şi temperaturi scăzute, nu ne permite să reluăm căutările cu câinii, dar vom face acest lucru imediat cum se va mai încălzi. E foarte posibil să venim din nou şi cu voluntari şi efective sporite, mai ales că am convingerea că numărul mare a voluntarilor care ne-au fost alături în prima săptămână de căutări este şi o recunoaştere a eforturilor făcute de Poliţia Gorj pentru găsirea acestui băiat", declară comisarul şef Viorel Caragea.
Poliţiştii implicaţi în cercetările de la Rânca au audiat până acum sute de persoane, ei stând de vorbă cu toţi cabanierii din staţiune, cu muncitorii care lucrează la noile construcţii de aici, cu şoferii care tranzitează zona, dar şi cu persoanele care merg pe munte pentru a culege ciuperci şi fructe de pădure. Până vineri nimeni nu a putut să ofere vreo informaţie care să ajute la găsirea lui Costea Velcev. Băiatul de 7 ani a dispărut în urmă cu două săptămâni de la o cabană din staţiunea Rânca, unde era cazat cu bunicii săi din Constanţa. Minorul a fost văzut de un turist la marginea unei păduri, la o distanţă de câteva sute de metri de cabană, pe un drum care duce în munte, ulterior nimeni neputând să ofere vreo altă informaţie care să ajute la găsirea acestuia.
Pentru căutarea lui Costea Velcev, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj a mobilizat în zona Rânca în prima săptămână de căutări efective importante, la căutări participând într-o zi şi peste 320 de persoane, inclusiv voluntari veniţi de la Târgu Jiu sau Bucureşti cu ATV-uri sau maşini de teren personale, dornici să ajute la găsirea băiatului. După prima săptămână de căutări numărul celor implicaţi în activităţile respective a fost redus, şeful IPJ Gorj, comisarul şef Viorel Caragea, precizând atunci că poliţiştii vor continua cel puţin o lună să dea de urma lui Costea Velcev la Rânca.