Câștigătorii turneului de tenis de la Târgu Jiu
Peste 60 de jucători din întreaga țară au participat la campionatele naționale de tenis de câmp pe echipe, dedicate jucătorilor seniori și super-seniori (peste 35 de ani), care au avut loc în perioada 17-21 mai pe baza sportivă Mirual din Târgu Jiu.
Timp de 4 zile, au avut loc meciuri extrem de frumoase între cele 23 de echipe participante, fiind sportivi veniți din București, Baia Mare, Rm-Vîlcea, Pitești, Câmpulung, Zalău, Alba Iulia, Brașov, Hunedoara și Târgu Jiu.
Sportivii din Târgu Jiu s-au comportat excelent, obținând nu mai puțin de patru titluri din cele șase puse în joc, arată organizatorii într-un comunicat de presă. Titlul de campion național a revenit cluburilor ATC ELITE Tg. Jiu la categoria +35 ani (sportivi Adrian Marinescu și Romeo Rădoi), Amicii Tg Jiu la +40 ani (Claudiu Neguț și Ciprian Cuceu), Tenistar Tg Jiu la +45 ani (Cătălin Davițoiu, Nicu Popescu și Gabriel Vîlceanu) și, din nou, Tenistar Tg Jiu la +60 de ani (Mitică Brăilă, Gelu Gheți şi Marin Stoicescu).
Participanții din țară s-au declarat încântați de organizarea concursului aflat la cea de-a doua ediție, precum și de evenimentele extrasportive – o degustare de vinuri și o petrecere a jucătorilor. Și alți sportivi din Târgu Jiu au obținut rezultate notabile, printre care Dan Dumbravă și Ionuț Berca - locul al treilea la +35 ani, Florin Oniga, Lucian Mladin - locul al treilea la +50 ani, Vali Pistol și Doru Căpraru - locul al treilea la +45 ani. O mențiune specială, spun organizatorii, merită și celebrul Petre Ioviță, care a avut o evoluție excelentă, anunțând o carieră spectaculoasă în tenisul de câmp dedicat veteranilor.