Căruță cu lemne furate, abandonată în pădure
O patrulă mixtă formată din polițiști locali și cei ai Poliției Municipale au avut parte la sfârșitul săptămânii trecute de o misiune pe cât de dificilă, pe atât de „murdară”. Oamenii legii au pornit spre Dealul Târgului, în zona bazinelor cu apă, pentru a prinde câțiva hoți de lemne, după ce proprietarii pădurilor de aici s-au tot plâns că le sunt defrișate proprietățile și nimeni nu face nimic. Deși afară ploua, prin beznă, polițiștii s-au dus și i-au găsit pe hoți chiar când încărcaseră o căruță cu lemne tăiate ilegal, indivizii rămânând însă necunoscuți pentru că au rupt-o la fugă și s-au făcut nevăzuți. Căruța lor a rămas împotmolită în nămol, iar lemnele au fost preluate și date în custodie Ocolului Silvic Târgu Jiu. Ceva mai ghinioniști au fost doi localnici din cartierul Obreja, care vineri pe zi au fost prinși la Drăgoieni cu căruțele pline cu lemne tăiate ilegal. Hoții au încercat să o rupă la fugă, dar au fost prinși de polițiștii locali și, după ce au fost identificați, au primit câte o amendă de câte 5000 de lei fiecare, amendă pe care e greu de crezut că cei în cauză o vor și achita.