Când vor primi subvenţiile producătorii de roşii în solarii
Producătorii de roşii în solarii vor primi subvenţia de la stat în valoare de 3.000 de euro pentru 1.000 de metri pătraţi cultivaţi în maximum două săptămâni de când documentaţia depusă este verificată şi trimisă de direcţiile agricole către APIA, fermierii având ca termen final data de 15 iunie pentru a trimite cererile de subvenţie împreună cu documentele, care atestă că au valorificat 2.000 de kilograme de roşii la mia de metri pătraţi, a declarat duminică ministrul agriculturii, Petre Daea, anunţă news.ro. „Pentru a depune actele, producătorii trebuie să fie atenţi la dată, pe 15 iunie se opreşte programul dacă nu aduc documentele, iar documentele le aduc în condiţiile în care valorifică aceste tomate, cantitatea de 2.000 de kilograme la 1.000 de metri pătraţi”, a afirmat Daea, într-o emisiune la TVR1.
La rândul lor, administratorii pieţelor urmăresc şi cuantifică vânzările, astfel încât „niciun producător care a produs şi a vândut să nu rămână în afara sprijinului”.
Pentru a fi eligibili, agricultorii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de 1.000 mp, să obţină o producţie de 2 kg tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kg, dovedită cu documente justificative.