Când va începe angajările a treia fabrică din Rovinari
Vești bune de la Rovinari. În primăvară, cea de-a treia fabrică va începe recrutările de personal. În total, vor fi angajați 250 de oameni. Primele interviuri vor fi programate cel târziu în martie, după cum a dat asigurări edilul Robert Filip.
Primarul din Rovinari a transmis că primii angajați vor fi recrutați din februarie. În plus, vrea să pună bazele unei platforme unice care să-i ajute pe angajatori să-și expună oferta cu job-urile disponibile și pe șomeri să-și aleagă un loc de muncă. “Se lucrează. Sperăm ca, în februarie, martie, să înceapă recrutarea de oameni. La final de proiect, e vorba de aproximativ 250 de oameni. Ei au început să lucreze etapizat. Vor începe să recruteze și vor merge spre a duce la final acest proiect. Noi ne așteptăm ca, în februarie, martie, să recrutăm oameni, vom face public, în această iarnă, pașii exacți și de ce oameni va fi nevoie plus că noi lucrăm de zor să avem prima platformă online din țară”, a explicat Robert Filip, primarul din Rovinari, la Accent TV.
La această platformă unică nu vor avea acces doar rovinărenii, a mai completat edilul: „Fiecare angajator își va pune oferta de muncă și fiecare cetățean, fie că e aici sau în străinătate, va putea să urce un CV sau să-și caute de muncă pe acea platformă. Vom reuși să-i conectăm pe angajatorii care au oferte cu oamenii care caută de muncă mult mai ușor”.
Mai mult, Robert Filip s-a lăudat că rata șomajului în orașul pe care îl conduce este aproape de zero. „Știu că sunt extrem de puțini care nu au un job. În Rovinari, șomajul este aproape de zero. Doar cine nu a dorit să muncească, nu muncește. Pe lângă fabrici, mai sunt și firme care fac servicii de curățenie și atunci și cei care nu au avut o pregătire necesară să lucreze acolo, și-au găsit un loc de muncă”, a mai declarat primarul.