Când va fi inaugurată cea mai mare și mai modernă clinică din Gorj
Cea mai mare clinică privată din județul Gorj va inaugurată anul viitor la Târgu-Jiu. Aceasta se va realiza în clădirea unde, până de curând, a funcționat Poșta Română pe strada 23 August. În perioada următoare vor începe lucrările pentru modernizare și compartimentare.
Trei clinici din municipiu s-au asociat pentru a deschide în Târgu-Jiu o clinică privată care să acopere o mare parte din specializările medicale. În acest proiect s-au alăturat și mai mulți medici specialiști. ”Este vorba de o clinică mare, pot spune cea mai mare din Gorj, care va uni TudorMed, LifeScan, ClinicLife, dar și alți medici specialiști. Lucrările vor începe în această toamnă și noi sperăm ca în aprilie - mai anul viitor noua clinică să fie inaugurată și să primească pacienți. Prea multe detalii nu pot să vă dau, că nu sunt dor eu implicat. Pot să vă spun că o să acoperim o gamă mare de specializări medicale”, a precizat Tudor Pungan, administrator TudorMed.
Clinica va funcționa în vechiul sediu al Poștei Române din strada 23 August. ”Va fi o clinică modernă, realizată la cele mai înalte standarde. La parter va funcționa cel mai probabil un RMN și un Computer Tomograf. Clinica mea, adică laboratorul de analize medicale și cabinetele medicale la demisol și la etajul 1, la etajul al doilea vor fi cabinete de ginecologie, medicina muncii și să vedem ce specialiști mai găsim care să ni se alăture în acest proiect îndrăzneț pentru Târgu-Jiu. Unele cabinete în mod sigur vor fi în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj”, a mai spus Tudor Pungan.